Procurorii ieşeni au identificat persoana care a pus, pe 23 aprilie, o bombă artizanală sub maşina profesorului ieşean Dumitru Păduraru, şeful Catedrei de Anatomie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi. Atacatorul este un cetăţean moldovean, în vârstă de 28 de ani.
Denis Ipatii, domiciliat în raionul Dubăsari din Republica Moldova, este de profesie lăcătuş mechanic. Magistraţii ieşeni au respins vineri propunerea de arestare în lipsă făcută de procurori pe motiv că cetăţeanului nu i-au fost respectate drepturile procesuale. Potrivit anchetatorilor, Ipatii a fost tocmit să amplaseze o bombă artizanală sub maşina profesorului Păduraru. Suflul exploziei a ridicat autoturismul de la pământ însă profesorul, care era singur în maşină, a scăpat nevătămat.
Mai multe piste
Anchetatorii au mai multe variante în privinţa instigatorului. Una dintre piste i-a dus la un profesor pensionar de la UMF Iaşi care ar fi negat la audieri implicarea lui în cauză. Ţinta asasinatului, profesorul Păduraru, a plecat în Franţa cu familia la scurt timp după incident. "Pe componentele dispozitivului exploziv au fost găsite amprente. Executantul tentativei de omor a fost identificat cu ajutorul probelor ce i-au fost prelevate de o comisie rogatorie care a mers în Republica Moldova. Întrucât nu putem obţine extrădarea lui iar propunerea de arestare în lipsă ne-a fost refuzată, autorităţile din Republica Moldova îl vor audia şi vor duce dosarul în instanţă acolo, se va face practic un transfer de urmărire penală. Instigatorul există, executantul nu îşi cunoştea victima, nu avusese tangenţe cu ea. Este foarte posibil să se facă o disjungere a cauzei în ceea ce-l priveşte pe instigator", declarat Vasilii Pretula, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.