Congresul PSD va valida azi modficările Statutului, una dintre principalele noutăţi fiind alegerea preşedintelui partidului prin votul tuturor membrilor.
Această propunere a fost susţinută insistent de Victor Ponta şi acceptată în final de liderii de organzaţii judeţene. Nu doar preşedintele PSD va fi stabilit în urma unor alegeri preliminare la care să participle toţi membrii, ci şi candidatul la preşedinţia României.
Regulamentul de organizare al alegerilor, precum şi tipul votului (dacă va fi electronic sau pe buletine) va fi stabilit ulterior.
Printre modificările decise ieri seară la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, a fost şi cea de creştere a numărului de vicepreşedinţi. În loc de 15 vor fi 18 vicepreşedinţi.
Modificarea Statutului a condus la divergenţe mari la nivelul conducerii. După o şedinţă de şapte ore, terminată azi dimineaţă la ora 02.00, liderii judeţeni s-au înţeles asupra câtorva chestiuni. Unele dintre propuneri au fost respinse de baronii locali deoarce vizau tocmai reducerea puterii lor în partid.
O propunere de modificare a Statutului se referă la interdicţia ca un membru să deţină mai mult de o funcţie în partid şi una în administraţia publică. Cum mulţi dintre preşedinţii de organizaţii judeţene sunt şi vicepreşedinţi, această propunere i-ar fi silit să renunţe la una dintre funcţii.
Articole similare:
- Victor Ponta: "Duşmanul are un chip şi un nume: Traian Băsescu"
- PSD îşi schimbă statutul: simpatizanţii şi voluntarii vor vota candidatul la preşedinţie
- Iliescu a stins lumina la Congresul PSD