De ce firmele nu-şi depun declaraţiile on-line

De ce firmele nu-şi depun declaraţiile on-line

Fiscul obligă firmele mari şi mijlocii să depună declaraţiile on-line din octombrie. Doar 1% dintre companii au ales, anul trecut, această metodă.

Deşi firmele se plâng de birocraţia excesivă din cauza prea multor declaraţii fiscale, proceduri complicate şi atitudinea neprietenoasă a funcţionarilor, doar 15.295 dintre ele au depus on-line declaraţiile în 2009. Asta cu toate că, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), erau înregistrate 1,24 milioane de persoane juridice active. Numărul celor care au ales varianta on-line s-a înjumătăţit faţă de 2008, potrivit revistei "Capital".

De ce preferă firmele să depună documentele direct la administraţiile financiare? Pe de o parte, reprezentanţii Fiscului spun că administratorii şi contabilii au o mentalitate învechită. Aceştia însă acuză proasta organizare şi slaba pregătire a funcţionarilor care prelucrează datele transmise on-line, dar şi costurile mari.

Pentru a depune declaraţiile fiscale on-line, firmele au nevoie de un certificat digital calificat care costă între 50 şi 100 de euro, plus alţi 30 de euro anual. Obligaţia le revine deocamdată doar contribuabililor mari, cu o cifră de afaceri de peste 70 milioane de lei pe an, şi celor mijlocii, cu cifra de afaceri de peste 6,7 milioane de lei.

Nouă declaraţii pot fi depuse on-line. Prin urmare, companiile pot utiliza certificatul digital pentru transmiterea acestor declaraţii fiscale, dar nu şi pentru declaraţiile informative, pentru care vor fi nevoite să meargă în continuare aproape lunar la ghişee.

Multe firme au avut surprize neplăcute după ce au făcut declaraţiile pe internet. Datele din contabilitate nu coincideau cu cele înscrise în baza de date a ANAF, întrucât funcţionarii au procesat prea târziu sau eronat obligaţiile fiscale raportate de aceştia. De altfel, anul trecut administraţiile financiare au primit 20 de milioane de declaraţii.

15.300 de companii au depus anul trecut declaraţiile fiscale on-line

Ne puteți urmări și pe Google News