Cel puţin 15 persoane au fost rănite în Germania, una dintre ele fiind în stare gravă, după ce un tren de mare viteză ICE a lovit o autospecială care colecta gunoi, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.
Trenul circula pe ruta Frankfurt-Paris, iar în urma coliziunii primele vagoane au deraiat, potrivit companiei feroviare Deutsche Bahn. Accidentul a avut loc în apropiere de Lambrecht, în Rhenania-Palatinat. Şoferul autospecialei este grav rănit, maşina pe care acesta o conducea alunecând pe calea ferată. În vârstă de 35 de ani, acesta a fost transportat la spital cu elicopterul. Trenul, în care se aflau 320 de pasageri, nu mergea cu viteză mare în momentul accidentului, a anunţat un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn. Traficul trenurilor de mare viteză ICE a fost suspendat temporar între Frankfurt şi Paris, acestea fiind redirecţionate prin Strasbourg.