Pentru Denisa Curtaşu, o fetiţă de numai 12 ani care locuieşte în Italia, pianul are, pe zi ce trece, tot mai puţine secrete. Aseară, Denisa ne-a rugat să le transmitem celor care vor citi acest articol să o ajutăm să devină o mare pianistă. “Am un singur lucru să îi rog: să mă ajute să ajung mai sus decât sunt acum, să fiu o mare pianistă. Şi ei îşi doresc ceva în viaţă. De aceea îi rog să mă ajute şi pe mine acum”.

Denisa Curtaşu locuieşte cu tatăl său, diagnosticat cu handicap locomotor de gradul 1, şi cu bunica, în Italia, în oraşul Potenza. Anul trecut, la doar câteva luni după ce a ajuns în Italia, a reuşit performanţa de a intra prima la Conservatorul din Potenza, în urma unui examen de admitere riguros în care a fost evaluată cu nota 10.

“Am moştenit talentul de la Dumnezeu. Nimeni în familia mea nu mai cântă. Tati a fost cel care m-a dus la pian, când aveam 7 ani. La început nu eram obişnuită, dar nici nu aveam o profesoară bună. Dar din clasa a doua am pus pianul la suflet”, spune Denisa.

“Mă numesc Curtaşu Denisa Andreeea născută la 8 mai 1998, ora 13.30”

Înainte de a pleca din România a câştigat, în 2008, şi o ediţie a emisiunii “Vreau să fiu mare vedetă” (video), de la Antena 1, o mică victorie pe care Denisa a primit-o cu o emoţie puternică. Îşi aduce aminte de fiecare pas pe care l-a parcurs până acum: “Am 16 diplome la concerte şi concursuri, unde am luat locul 1 şi 2. Am şi o diplomă cu locul 3, la Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică Milenium”.

Primul pian, unul clasic, l-a primit la vârsta de şapte ani. Acum are un pian electronic, cu care a venit tocmai din România.

Despre povestea Denisei am aflat ieri, după ce am primit un e-mail pe adresa redacţiei, care începea astfel: “Mă numesc Curtaşu Denisa Andreeea născută la 8 mai 1998, ora 13.30. Încă din primi ani de viaţă muzica mi-a intrat la suflet. Aşa că muzica reprezintă totul pentru mine”, spune fetiţa a cărei mamă a abandonat-o când avea numai trei ani şi jumătate.

Am descoperit pe Youtube mai multe recitaluri ale Denisei care confirmă decizia comisiei de la Conservatorul din Potenza de a o declara admisă cu nota maximă. La fel şi diplomele de la concursurile naţionale şi internaţionale pe care micuţa româncă le-a primit în ultimii cinci ani îi demonstrează talentul. Cel mai mult îi place să interpreteze din Mozart şi Bach, dar Mozart îi place mai mult pentru că „intră la suflet. Piesele lui sunt mai dinamice şi îmi place să cânt mai repede”, ne-a spus Denisa.

Povestea Denisei începe cu prima partitură la pian interpretată fără cusur.  “La 7 ani, când a trebuit să o înscriu la şcoală, am hotărât să o duc la liceul de muzică din Târgovişte. Am văzut că de mică îi plăcea muzica şi am vrut mereu să fiu aproape de sufletul ei, să nu simtă lipsa mamei. Aşa că am întrebat-o ce ar vrea să fie şi a spus că şi-ar dori să cânte. Aşa am ajuns la pian. La liceu a studiat pianul trei ani, având rezultate excepţionale”, îşi aduce aminte tatăl Denisei. Astfel, cu fiecare zi de repetiţie tainele pianului au început să fie descoperite şi perfecţionate.

Cum se vede rasismul la 12 ani

Ea nu exagerează atunci când spune că muzica reprezintă totul pentru ea. Exersează singură, în fiecare zi, câte 3-4 ore. Nu are sprijinul unui meditator, iar la conservator, cu toate că i s-a spus că va studia câte trei ore pe săptămână cu un profesor, studiul s-a limitat la o singură oră.

“Nu prea îmi place aici la conservator, pentru că profesorul de pian mi-a spus la început că voi studia cel puţin 2-3 ore. Şi după ce am început şcoala a început să mă cheme o dată pe săptămână. Aşa că toată munca o fac singură, acasă. La şcoală ne dădea un cântec nou, ne explica la început, iar restul trebuia să continui acasă, fără să mă ajute să mă perfecţionez. Îmi mai arăta câteva lucruri şi după aceea urma alt cântec nou. Nu ştiu cum se purta cu ceilalţi colegi, dar cu mine aşa proceda. Eu cred că se purta aşa pentru că suntem din România. Am observat că cei din Potenza sunt rasişti. Chiar şi colegii de şcoala, dar nu doar la şcoală. Dacă dau bună ziua pe stradă nu răspunde nimeni şi întorc capul. Dar în alte zone din Italia am văzut că nu era aşa. În România mă trimiteau profesorii în concerte şi câştigam premii. De când sunt în Italia niciun profesor nu m-a trimis la concerte”.

Întrebată unde se învaţă mai bine pianul, Denisa a răspuns, fără să ezite: “să fiu sinceră, performanţă se face în România. Dar în România nu se ascultă muzică clasică. Pe când aici, 99% iubesc muzica clasică, iar 80% studiază un instrument”. 

“Am scris povestea mea ca să pot să studiez”

 La vârsta de 12 ani ştie ce îşi doreşte şi ştie cum să lupte pentru a-şi împlini visul. Talentul său are nevoie însă şi de o şansă. Acesta a fost motivul pentru care ne-a contactat.

“Am scris povestea mea ca să pot să studiez. Ce îmi doresc acum e să pot să stau în Italia, în alt oraş decât Potenza, poate în Firenze unde este un conservator bun, ca să studiez în continuare şi să am mai multe şanse să mă ridic, să fie mai multe concerte, pentru că aici nu prea sunt”, ne-a mai spus Denisa.

Am încercat să o contactăm în Italia la scurt timp după ce am primit mesajul în care era redată, pas cu pas, viaţa Denisei, performanţele ei în muzică şi lipsa acelei şanse care să o ajute să ajungă pianista desăvârşită care îşi doreşte să fie. La ora la care am sunat noi Denisa exersa la pian şi abia spre seară am reuşit să vorbim cu ea. Uşor timidă la început, ne-a dezvăluit că îşi doreşte să fie o mare pianistă. “Vreau să cânt în concerte şi să mă audă toată lumea!”. Vârsta fragedă a micuţei artistei nu este străină însă de ambiţie, maturitate şi determinare. Denisa are talent şi un tată care, în ciuda handicapului locomotor, luptă pentru a-i face un viitor.

Mama Denisei şi-a părăsit familia în anul 2002, când fetiţa avea trei ani şi jumătate. De atunci, au ţinut legătura ocazional, mama acesteia fiind dezinteresată de situaţia în care se află fiica sa. “Cu mama am ţinut legătura foarte rar. Şi dacă ar afla situaţia în care suntem acum, nu ar interesa-o”.

În acest moment, Cătălin Curtaşu (41 de ani), tatăl Denisei, nu lucrează. Iniţial când au ajuns în Italia, a găsit de muncă la un cizmar. Lucra de acasă şi pentru 40 de perechi de încălţăminte cusute primea 10 euro. “O sumă foarte mică, dar care ne venea în ajutor”. Cătălin Curtaşu suferă de handicap locomotor de gradul 1, iar în acest moment singurul venit în familie este indemnizaţia pe care o primeşte din România, în valoare de aproape 200 de euro. Locuiesc într-un spaţiu comercial, un fost spaţiu de birouri, pe care proprietarul, un italian, l-a transformat în spaţiu de locuit, fără a-l declara însă la primărie. Acesta i-a promis tatălui Denisei că le va face contract de închiriere, pentru a avea domiciliu şi forme legale de şedere, dar nu şi-a respectat angajamentul. 

“Cu mare greutate am găsit o locuinţa cu chirie în Potenza, unde locuim din august 2009. Plătim 400 euro chirie plus întreţinere. La această locuinţa proprietarul ne-a promis că ne va face contract de închiriere, ca să putem şi noi să ne facem domiciliu şi acte legale de stat în Italia. Dar ne-a minţit. Am discutat această problema la primăria de aici şi au spus că nu ne pot ajuta cu nimic până nu găsim o alta locuinţă cu contract de închiriere. A venit şi chestura, a văzut care este situaţia, dar totul s-a oprit aici. Nu avem cum să cerem ajutor financiar fără acte, iar acte nu ne putem face fără un domiciliu”.

O victorie urmată de un lanţ de dezamăgiri

Denisa a ajuns în Italia după ce a primit invitaţia de a face un curs de masterclass cu un maestru din Italia. A reuşit să-l impresioneze şi a fost chemată să participe la un concurs internaţional în Italia.

“În luna iulie 2008 ne-am prezentat în Italia la concurs, dar după câteva zile am fost informaţi că a fost anulat. Am discutat cu o asociaţie culturală care organiza concerte muzicale să o includă şi pe fiica mea în programul lor cultural, pentru că aveam deja bilete rezervate la avion şi nu ne puteam întoarce în România mai devreme. Denisa a avut recitaluri în trei concerte, unde a fost văzută şi ascultată de mai mulţi maeştri de muzică clasică. A avut o prestaţie bună şi a primit invitaţia de a studia pianul în Italia. Pe moment nu am luat nicio hotărâre şi ne-am întors acasă în România”, mai spune tatăl Denisei.

În toamna acelui an Denisa a intrat în clasa a 4-a. “Timp de trei săptămâni profesoara nu mi-a predat nimic, pentru că a spus că nivelul meu de studiu este ridicat şi avem timp. Lucru care pe mine m-a dezamăgit, pentru că doream să învăţ ceva nou şi să merg mai departe şi să nu stau pe loc. Am hotărât să spun acest lucru tatălui meu şi atunci am hotărât să dăm curs acelei invitaţi de studiu în Italia, ca să pot să îmi urmez visul de a ajunge o mare pianista. Am luat transferul şi am plecat în Italia, cu tot ce am putut lua, inclusiv pianul, lăsând în urmă Romania, un apartament cu două camere, mobilat, pe care, cu mare greutate, îl obţinusem ca locuinţă socială de la primărie. Pe data de 3 octombrie 2008 am plecat din România către Italia. Am ajuns în Italia şi nu am putut să rămân la şcoala de la care primisem invitaţia, deoarece era o şcoala privată şi se percepeau taxe anuale de studiu pe care tata nu şi le putea permite. Aşa că am fost îndrumaţi să îmi fac înscrierea la un conservator de muzică de stat, unde nu sunt taxe aşa mari de plătit”.

Astfel, Denisa a ajuns să se intereseze de Conservatorul din Potenza. Înscrierile se făceau abia anul următor, astfel că, pentru a nu pierde anul şcolar, s-a stabilit cu tatăl şi bunica într-un sat din provincia Salerno, în sudul Italiei, unde chiriile şi costurile zilnice erau mai reduse. S-a înscris la şcoală, a învăţat limba italiană, iar în vara anului trecut a avut marea provocare: concursul de admitere la conservator, unde, pentru 10 locuri au intrat în competiţie 56 de copii.

“Au fost prezenţi mulţi candidaţi, toţi având lecţii cu maeştri de pian. Eu am fost singură, dar cu speranţa că voi reuşi. Am aflat că sunt 56 de candidaţi şi 10 locuri scoase la concurs. Marea majoritate a candidaţilor era cu mult mai în vârstă decât mine, dar asta nu m-a speriat. Am intrat în sala de examen, unde erau patru profesori. M-au întrebat de unde sunt, cum mă cheamă şi ce voi cânta. După prezentare am trecut la pian să interpretez, dar până să încep să cânt am fost întrebată cu mare curiozitate dacă eu o să cânt fără partituri, pentru că eu nu le aveam puse pe pian. Am răspuns că nu o să cânt cu partiturile pentru că nu îmi trebuie. Profesorii au rămas surprinşi. După interpretare am fost felicitată şi întrebată dacă în România am făcut şi teorie muzicală şi eu am răspuns cu mare curaj "da". Atunci, o doamnă profesoară din juriu a venit la pian şi m-a întors cu spatele şi m-a verificat dacă cunosc ce note sau acorduri cânta dânsa. Le-am recunoscut cu uşurinţă. Am terminat examenul care pentru mine nu a fost aşa greu, dar totuşi emoţia aflării rezultatului a rămas până peste câteva zile când am aflat".

Denisa luase nota 10 şi a fost prima pe lista candidaţilor admişi. "Tatăl meu a fost şi el foarte bucuros, dar cu o mare grija în suflet, deoarece acum odată ce am fost admisă, trebuia să ne mutăm în oraşul Potenza, unde este conservatorul, pentru că nu aveam cum să fac naveta“.

“Nu vreau ca visul meu să rămână doar o amintire”

Anul a trecut cu suişuri şi coborâşuri. De la emoţia aflării rezultatului, a simţit rasismul profesorilor şi pe cel al colegilor. Nu a reuşit să-şi facă decât trei prietene, iar profesorul nu se ocupă de cultivarea talentului său aşa cum ea şi-ar fi dorit. De aceea îşi doreşte acum să meargă la Conservatorul din Firenze, unde ar avea şanse mai mari. Însă, fără rezolvare rămâne problema banilor. Au acumulat deja două luni de restanţe la întreţinere, proprietarul încă nu le-a făcut acte şi acum intenţioneată să-i dea afară. “La venitul pe care îl are tata nu putem să ne permitem să închiriem o altă casă, pentru că se cere anticipat o chirie pe trei luni”, mai spune Denisa, a cărei lume se împarte între muzică şi lipsa banilor, de care este foarte conştientă. “Nu vreau ca visul meu să rămână doar o amintire”, ne-a mai spus Denisa.

Astfel, Denisa Curtaşu ne cere sprijinul. Tatăl Denisei a deschis pe numele său, Curtaşu Lucică Catalin, un cont la Raiffeisen Bank, RO36RZBR0000060009508461, în lei, în care cei care vor să o sprijine pe Denisa Curtaşu pot face donaţii. Pentru mai multe detalii îi puteţi scrie Denisei şi tatălui ei pe adresa catahelp@yahoo.com.

Mai multe despre povestea Denisei, la http://helpdenisa.wordpress.com/ Denisa se mândreşte cu diplomele obţinute până acum: