"Când vorbesc de România, străinii vor să ştie de Transilvania"

"Când vorbesc de România, străinii vor să ştie de Transilvania"

BRANDUL DE ŢARĂ ÎN VIZIUNEA TURIŞTILOR STRĂINI. Noul slogan al turismului românesc nu pare să-i impresioneze prea mult pe străinii veniţi să-şi petreacă vacanţa în România.

"Unui asemenea slogan i-aş da nota 5. Nu mă incită cu nimic şi, în plus, România înseamnă natură sălbatică, nicidecum grădină. Ţara voastră pentru asta este cunoscută", este de părere Anna Olejnik, din Polonia, aflată în vizită la Castelul Corvineştilor din Hunedoara.

Tânăra de 26 de ani împreună cu soţul ei, Krzysztof (26 de ani), se află în ţară de şapte zile şi sunt interesaţi mai ales de castelele medievale.

"Am aflat că e o ţară frumoasă navigând pe internet, nicidecum de la televizor sau din vreo reclamă. Prietenii ne-au spus să nu venim pentru că drumurile sunt foarte proaste, dar am constatat că nu sunt chiar atât de proaste", conchide Krzysztof.

La rândul ei, Monika Mikolagayk (34 de ani), tot din Polonia, cataloghează sloganul "explore the Carpathian garden" ca fiind unul "destul de slab" comparativ cu atuurile României.

"Am aflat despre România de la nişte prieteni din Bacău. Avem de gând să ne petrecem o lună aici, iar natura şi oraşele cu vechime au fost cele care ne-au făcut să venim", afirmă turista din Polonia.

Braşovul şi Branul atrag suedezii

Kjell-Ove Herdonsson (57 de ani), din Suedia, e la prima sa vizită în România, iar Timişoara a fost primul popas.

"Ideea de a veni în România o am de la un prieten din gimnaziu, care era timişorean. După 40 de ani aproape, am reuşit să vin şi voi vizita ce mă interesează în mod direct: Transilvania, Braşov, Bran. Primele ghiduri turistice şi broşuri le-am luat de la nişte agenţii de turism din Stockholm. Iar filmele româneşti premiate la festivalurile internaţionale m-au ajutat să-mi fac o idee despre România", spune Herdonsson.

Referitor la sloganul "explore the Carpathian garden", suedezul consideră că ar fi trebuit să folosim mai degrabă ceva legat de Transilvania. "Străinii, când vorbesc despre România, vor să ştie despre Transilvania în primul rând. De departe acesta e cel mai interesant loc pentru străini. A spune că România e o grădină a Munţilor Carpaţi nu e tocmai ideea cea mai bună de a-i atrage pe străini", consideră Herdonsson.

O tânără de 24 de ani, din Lyon, Franţa, se află în România pentru un stagiu de pregătire. Expresia "Carpethian garden" i se pare interesantă şi spune că o duce cu gândul la frumuseţi naturale deosebite.

"Sună bine. Te face să îţi doreşti să vii aici să descoperi natura. Până acum ce ştiam era Dracula şi Castelul Bran, din acest slogan intuiesc că în România e vorba şi de altceva, de locuri în care natura e la ea acasă şi abia aştept să le vizitez", conchide tânăra.

Ne puteți urmări și pe Google News