“Ce preţuri acceptabile? Nu vezi că nu e lume? Înainte dădeai cu banul şi nu avea loc. Nu aveai unde să-ţi pui cearşaful dacă nu veneai de dimineaţă”, spune Geta, din Slatina. Doamna de 53 de ani vine mereu în staţiunea Jupiter, din ‘79. A lipsit într-o singură vară, când s-a dus în Mangalia.

În fiecare an, regăseşte staţiunea aşa cum a lăsat-o, fără schimbări majore. Dar s-a obişnuit aici: plaja e frumoasă, intimă, iar în apă se intră lin, spune ea.

De fapt, porţiuni întregi de plajă năpădite de tot soiul de ierburi par mai degrabă culturi agricole din Câmpia Bărăganului. Ţărmul este plin de scoici şi de alge, în timp ce buruienile şi tufişurile uscate de soare nu sunt smulse nici din spaţiul pe care îl ocupă în apropierea hotelurilor.

Clădiri dărăpănate, cu pereţi mâncaţi, se întind la marginea plajei, iar bucăţi de beton desprinse cine ştie de unde stau în jurul lor. Atmosfera generală e tristă spre dezolantă. Ţărmul şi amenajările de pe plajă nu reuşesc, din păcate, să scape de fatalitatea improvizaţiei: buşteni dosiţi pe la colţurile vilelor, câte o bucată de beton armat spălată de valurile mării. De grijă pentru detalii nici nu poate fi vorba.

O clădire de pe plaja din Jupiter O parte din plajă a fost cucerită de ierburi

Plaja de lângă un hotel din Jupiter Vacanţă la cort, cu mâncare de acasă

În acest an, Geta a venit la mare alături de soţ, fiică, ginere, nepoţi şi cuscri. Oltenii stau la cort, într-un camping, unde plătesc 15 lei de persoană pe zi (10 lei camparea, 5 lei taxa pentru maşină).

„N-am venit cu bilet. La hotel o cameră costă 110 de lei pe noapte”, spune ginerele ei N., de 38 de ani. „Numai statu’?”, întreabă uimit socrul lui N. „Da, numai statu’, dormitu’ pe noapte”, vine răspunsul. „La vile e 100 de lei camera cea mai mică. 240 de lei e apartamentul pe noapte, fără mâncare. Păi astea sunt preţuri de criză?”.

„Jupiter e de oameni mai de rând. Nu sunt d-ăia mai de elită”, spune Geta. „Ăia aleargă după lux. Treaba e să te simţi bine, să uiţi de necazurile pe care le ai”, o completează ginerele său.

N. este bugetar, lucrează în sistemul medical, şi e nemulţumit că au fost scoase biletele prin sindicat de cinci milioane de lei vechi. Familia numeroasă şi-a adus de acasă, în portbagaj, salam, carne de mici, roşii de la piaţă din Slatina. „Păi cine îşi permite să meargă la restaurant, ca să dăm un milion?”, întreabă Geta. Mai toate preţurile li se par mari: „La noi în Slatina e 5.000-6.000 de lei (vechi-n.r.) o gogoaşă. Aici e 25.000. Şi porumbul e 50.000”.

Oamenii sunt mâhniţi deoarece salariile le vor fi tăiate cu 25%. „Tot mai bine era pe vremea lui Ceauşescu. Aveam frigiderele pline. Eu m-am bucurat, ziceam că e mai bine”, îşi aminteşte Geta. „Da’ ne-am înşelat”, conchide N.

„Vin muncitorii şi stau cu burta goală”

Una dintre preferatele turiştilor familişti, Jupiter îşi păstrează şi acum profilul de staţiune de odihnă. E un loc intim, unde oamenii coboară din hotel direct pe plajă. Viaţa de noapte lâncezeşte, mai ales înainte de luna iulie, aşa că turiştii îşi încheie ziua cu o plimbare pe malul mării sau pe faleza ce duce în Cap Aurora.

Petra Popescu din Bucureşti vine în Jupiter din 2004, mereu la începutul verii, când e mai linişte şi mai ieftin: „Gălăgia ne deranjează foarte tare: manele, muzică dată la maximum, te obligă să asculţi. În iunie şi septembrie e linişte, e curat”.

Nu se aud manele, cel puţin deocamdată. Dar se lucrează în continuare în diferite locuri din staţiune, deşi sezonul a început de ceva vreme: „Mai vin cu o bormaşină şi pe noi ne deranjează, că vin muncitorii şi stau cu burta goală. Noi venim să ne odihnim şi ăia dau cu bormaşina în faţa mea”, spune Petra.

„Mie îmi place peisajul. Pe faleză poţi să te plimbi seara, când sunt aerosoli”, spune ea, şi povesteşte despre fiul ei care suferea când era mic de bronşită asmatiformă. Medicul i-a recomandat la acea vreme plimbări pe malul mării, între şapte şi nouă seara: „Şi l-am făcut bine cu marea”. O avertizare improvizată pe un zid le anunţă turiştilor pericolele din apă. În zonă nu există niciun panou

„Noi mergem la hotelurile vechi, pe care le cunoaştem”

Alături de soţul ei şi de câţiva prieteni, doamna de 59 de ani stă la un hotel de două stele, unde vede marea din pat. Biletul luat prin agenţie a costat 792 de lei pentru zece zile, fără masă. E mulţumită deoarece li se schimbă lenjeria o dată la patru zile, iar personalul este amabil. „S-au mai construit hoteluri noi. Dar noi mergem la alea vechi, pe care le cunoaştem. Mai e mobilier vechi, dar sunt şi modernizate, cu aer condiţionat. Dar noi nu vrem, ne ducem la standard. Suntem modeşti. Avem frigider, televizor, bărbaţii se uită la meciuri”, spune Petra.

Cumnatul ei, Rafail Popescu, nu e la fel de încântat de camera de hotel: “Este o nimica toată să ai acces la Internet. Este atât de simplu. Sunt lucruri cu o investiţie foarte mică şi cu o atractivitate foarte mare. În timpul liber am o grămadă de căutat, caut informaţii despre staţiune, ce e de văzut. Eu nu mai vin aici”, spune omul.

Preţurile de la restaurant li se par mari: „Mâncarea, faţă de anul trecut, s-a scumpit. O ciorbă era 5,5-6,5 lei anul trecut. Acum e 8 lei. Nu poţi să te apropii”, comentează Petra.

W.C.-ul din apă: „Am intrat în apă şi am economisit un leu”

Iar plaja lasă de dorit, e de părere Rafail: „Nu există W.C. gratuit. Am auzit oameni care au zis: „Am intrat în apă şi am economisit un leu”. Şi ştiu ce au făcut. Nu sunt grupuri sanitare, nu sunt duşuri când ieşi. Trebuie să fie duşuri, ca să te speli de nisip. Nu sunt cişmele cu apă potabilă”.

„Înainte se pieptănau plajele cu tractoraşe. Şi acum trage cu un lemn ca un T, care nu adună gunoaiele băgate în nisip”, mai spune el.

Petra îl completează, necăjită din cauza umbrelelor de pe plajă unde oamenii trebuie să plătească 10 lei pentru un petic de umbră. De la an la an sunt tot mai multe umbrele: „Ar trebui să reducă din ele. Ne deranjează foarte mult umbrelele astea. Aşa ne obligă să stăm la ele. Plaja trebuie să fie a publicului. Vrei umbrelă, te duci şi ţi-o închiriezi”.

În general însă, Petra e mulţumită şi îl aşteaptă entuziasmată şi pe fiul ei, care soseşte la mare peste câteva zile: „Parcă îl şi văd, când o să vină fi-meu: „Ia uite! E la fel ca atunci când eram eu copil. Parcă e pe vremea lui Ceauşescu”. Dar noi nu suntem prea pretenţioşi, că am prins vremuri grele”.