Liderul celei mai puternice grupări de crimă organizată e liber. Asta, în timp ce procesul în cel mai „greu” dosar al său trenează de un an pe rolul instanţelor.

Ion Balint, mai cunoscut drept Nuţu Cămătaru -„creierul” celei mai puternice şi numeroase grupări de crimă organizată care a acţionat până acum în România - e liber. Asta, după ce membrii reţelei sale, aproape 500 la număr, au adunat în „palmares” zeci de infracţiuni de tâlhărie, şantaj, cămătărie, proxenetism, trafic de carne vie şi chiar crimă.

Cele mai multe dintre aceste fapte grave, comise sub ochii închişi ai autorităţilor - politicieni, poliţişti sau magistraţi - cu a căror „prietenie” s-au lăudat liderii clanului, sunt adunate între coperţile unui dosar peste care s-a aşternut de mult praful în instanţă. Nuţu a fost condamnat, anul trecut, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la 13 ani de închisoare. Procesul trenează însă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Motivul: doar redactarea motivării deciziei iniţiale le-a luat judecătorilor şase luni.

La asta se adaugă şi faptul că, deşi a continuat să-şi conducă din închisoare afacerile ilegale - fapt cunoscut şi de procurorii care i-au interceptat convorbirile telefonice purtate din celulă, pe mobil - anchetatorii nu au reuşit să obţină un nou mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, care l-ar fi putut ţine în continuare după gratii.

„În orice stat în care justiţia funcţionează, un om ca Nuţu Cămătaru, un semianalfabet care întruchipează cu adevărat mafia, ar fi rămas după gratii. Acum e un pericol nu doar pentru foştii «parteneri de afaceri», ci şi pentru cei care au contribuit, prin mărturii, la încarcerarea lui şi pentru magistraţii pe care i-a ameninţat”, au conchis surse judiciare.

„CARACATIŢA” DE FERENTARI

Politica, la degetul cel mic al lui Nuţu

Pe lista de „clienţi” şi de ajutoare ale clanului Cămătaru se aflau, acum şase ani, nume „grele” din politică, afaceri, magistratură sau poliţie. Asta pentru că, prin intermediul lichidităţilor adunate prin cămătărie, Nuţu şi Sile au ajuns să-şi extindă, treptat, in fluenţa în România, din colţul lor de Ferentari.

Pe de o parte, fraţii ajunseseră să controleze, prin teroare, lumea interlopă şi, pe de altă parte, se impuneau în societate, prin cumpărarea de putere. „Anii de aur” ai clanului pot fi plasaţi între 1994 şi 2004, adică la cele două limite ale „aventurii în justiţie” a lui Nuţu Cămătaru.

Acesta a fost arestat iniţial pe 29 septembrie 1994, pentru tâlhărie. Dosarul a fost însă pierdut, iar reconstituirea acestuia a durat patru ani. Interlopul a fost condamnat la şase ani de închisoare, a atacat decizia în instanţă, însă fără succes. Pe 29 iulie 2004, Nuţu Cămătaru a fost trimis definitiv după gratii.

În cei zece ani în care autorităţile au stat însă cu ochii închişi, clanul a reuşit să acopere aproape întregul peisaj infracţional: proxenetism, trafic de droguri, sechestrare de persoane, taxe de protecţie, bătăi în plină stradă cu bâte, răngi şi cuţite, tâlhării, chiar şi crimă, toate „prinse” între coperţile unui dosar celebru - 147/P/2004. De pe urma tuturor acestor ilegalităţi, membrii clanului, au ajuns să strângă milioane de euro şi câţiva ani după gratii.

Ascensiunea Cămătarilor n-ar fi fost însă posibilă fără protectori. De-a lungul timpului, s-au vehiculat numele multor poliţişti care ar fi fost apropiaţi ai clanului, dar singurii arestaţi au fost inspectorul Viorel Pauluc, de la Postul de Poliţie Jilava, şi agentul Robert Herghelegiu, acuzat că ar fi ajuns la o înţelegere cu Cămătarii pentru a-şi proteja un prieten.

„Gigi este prietenul meu”

„Iniţial, întreaga reţea a fost pusă la punct prin implicarea fostului şef al Poliţiei Capitalei, generalul Nicolae Niţu”, au arătat surse din rândul anchetatorilor. La un moment dat, fiul generalului a şi fost audiat de procurori în dosarul în care interlopii erau acuzaţi de implicare în jaful comis asupra afaceristului israelian Shaul Peleg. Dar Nuţu şi Sile s-au lăudat că ar fi avut legături şi mai sus: în faţa anchetatorilor, Nuţu a rostit şi numele chestorului Zaharia Toma (fost adjunct al ministrului de interne Ioan Rus), despre care a spus că era client fidel al unui restaurant de-al său şi că mânca acolo gratuit, în schimbul unor „servicii”.

A vorbit apoi despre alţi „prieteni”: Virgil Ardelean, fost şef al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne, şi Nicolae Berechet, fost secretar de stat în acelaşi minister.

De aici până la politică a mai fost doar un pas: Cămătaru s-a lăudat cu apropierea de PSD-iştii Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc sau Vasile Duţă, fost membru al Comisiei de abuzuri din Senat. De altfel, ultimul a fost filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu mai multe prostituate ale celor doi fraţi.

Nuţu n-a uitat să pomenească nici de relaţia specială cu europarlamentarul Gigi Becali. La audierea de la Comisia de abuzuri a Senatului, din septembrie 2004, Nuţu Cămătaru declara: „Gigi este prietenul meu, de câte ori am avut bani, şi chiar dacă nu am avut şi a apelat la mine, am luat de la cumetri şi i-am dat când a avut nevoie să-şi plătească oamenii. (...) L-am ajutat cu ce-am putut şi l-aş ajuta şi în continuare. Îi dădeam, dacă voia, şi un copil”, spunea atunci Nuţu.

500 de membri număra, în 2004, gruparea „construită” de fraţii Cămătaru

IMAGINI DE LA O ELIBERARE

Cele două încălecări ale unui interlop

La poarta Penitenciarului Jilava nechează şi se agită un armăsar negru, ridicând praful. Ceva mai încolo, lăsaţi de izbelişte, porumbei negri scot capul din cutie. E trecut de 9.00, a ieşit şi soarele de după nori, iar Nuţu Cămătaru e încă la „răcoare”. Sunt formalităţi care durează. Câte un „locotenent” îi caută mustaţa prin gemuleţul postului de pază şi le recomandă celorlalţi să ţină calul aproape. Vede imediat un tricou cu galben: el e! De după poartă apare într-adevăr Nuţu, urmărit de privirea severă a unui gardian. Fostul deţinut înaintează, stăpân pe el, prin „pădurea” de camere de filmat. N-are chef de răspunsuri. Caută doar din priviri calul cerut, armăsarul pe care a poftit să meargă acasă.

În noiembrie 2007, un apropiat îl sunase în celulă să-i propună nu-ştiu-ce afacere. La sfârşit, când a venit vorba de eliberare, omul l-a întrebat: „Tot haiduc vii?”. La care Nuţu a zis: „Păi, da!”.

Acum e iunie 2010 şi a venit vremea „haiduciei”. Cămătaru îşi suflecă pantalonii, ridică piciorul şi ajunge în şa, cu ceva ajutor de la omul său. În jur roieşte însă presa: animalul se sperie, se suceşte şi-şi lasă povara alături. Nuţu a aterizat în picioare, e bine-sănătos. Îşi ia şapca albă de pe jos şi-o scutură. Nu înjură, aşteaptă doar puţin şi iar e sus, stăpân peste hăţuri. În urma lui zboară şi porumbeii cei negri, despre care lumea zice că sunt semnul pedepsei, al răzbunării, aşa cum porumbeii albi înseamnă linişte şi pace. O reporteriţă transmite înfrigurată: „Bună ziua! După cum aţi putut să vedeţi, Nuţu Cămătaru a reuşit să urce pe cal. Nu ne apropiem prea mult, pentru că ar putea să ne lovească acest cal”.

Acum Nuţu e pe drumul spre Bucureşti, alături de alţi doi călăreţi. Maşinile televiziunilor ţin aproape, aşa că Nuţu o ia pe lângă un depozit de combustibili şi ocoleşte pe un drum de pământ. Un microfon ajunge repede lângă el, ca Nuţu să spună lumii că nu e supărat pe procurori. Doar pe cei care nu-şi fac treaba şi au înţelegeri cu infractorii care „dă moartea albă la copii”. Fuge peste calea ferată, după ce un apropiat îşi aşază maşina de-a curmezişul. Peste câmpul plin de ciulini se mai vede acum doar praful ridicat de copite. Pentru a traversa drumul mare ca să o ia spre Ferentari, alt om de-al casei opreşte circulaţia pe ambele sensuri.

Nuţu taie asfaltul în goană mare. Când porţile casei s-au deschis, stăpânul avea să intre însă într-un mod oarecum banal, făcând din mână de pe bancheta unei maşini. L-au oprit pe drum doar nişte poliţişti scrupuloşi şi l-au amendat cu 120 pe lei, pentru „un mizilic”. După spusele unuia dintre agenţi, Nuţu ar fi încălcat legea: a circulat pe drumul public călărind un animal, în speţă un cal.