Trei dintre activiştii turci ucişi sunt suspectaţi de terorism
- Adam Popescu
- 4 iunie 2010, 09:48
Familiile şi prietenii victimelor au dezvăluit că, înaintea îmbarcării pe nava Mavi Marmara, acestea le-au vorbit despre dorinţa de a se jertfi pentru credinţa lor, scrie presa din Turcia.
Ali Haydar Bengi (39 de ani), Ali Ekber Yaratilmis (55 de ani) şi Ibrahim Bilgen (61 de ani) erau „pregătiţi să devină martiri”, susţin apropiaţii acestora.
„Voi fi martir. Visez la asta”, ar fi mărturisit Ali Haydar Bengi, potrivit soţiei sale, citată de publicaţia turcă „Vatan”. „Îi ajuta pe cei săraci şi asupriţi. De ani buni dorea să meargă în Palestina şi se ruga constant să devină martir”, adaugă femeia.
Şi Ali Ekber Yaratilmis îşi dorea exact acelaşi lucru, afirmă un prieten apropiat. „Allah i-a oferit moartea pe care şi-o dorea”, spune despre Ibrahim Bilgen cum natul acestuia, Nuri Mergen.
Opt turci şi un american de origine turcă şi-au pierdut viaţa, luni, în timpul raidului armatei israeliene, a anunţat ieri agenţia Anatolia, informaţia fiind confirmată ulterior şi de guvernul de la Ankara.
Israel: 40 de jihadişti, responsabili pentru violenţe
O sursă guvernamentală israeliană a declarat, ieri, că violenţele de pe nava Mavi Marmara au fost provocate de un grup de aproximativ 40 de jihadişti.
„Ei erau pregătiţi să atace, să ucidă şi să fie ucişi”, a precizat sursa citată. Aceasta nu a confirmat însă o informaţie din cea mai bine vândută publicaţie israeliană, „Yedioth Ahronoth”, potrivit căreia unii dintre cei 600 de pasageri ar fi avut legături cu organizaţia teroristă al-Qaida.
Pe de altă parte, miniştrii arabi de externe au hotărât miercuri seara, în cadrul unei reuniuni extraordinare, la Cairo, să spargă blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza „prin toate mijloacele”.
Anunţul a fost făcut de secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa. Miniştrii de externe au însărcinat grupul arab din cadrul ONU „să ceară, în coordonare cu Turcia, o reuniune a Consiliului de Securitate pentru adoptarea unei rezoluţii constrângătoare împotriva Israelului, în vederea ridicării imediate a blocadei asupra Fâşiei Gaza”. "Jihadiştii de la bordul vasului Mavi Marmara erau pregătiţi să atace, să ucidă şi să fie ucişi.“ OFICIAL ISRAELIAN, citat sub protecţia anonimatului