Doar trei hoteluri de pe litoral au all inclusive

Doar trei hoteluri de pe litoral au all inclusive

Sistemul iubit de români la turci şi la bulgari a devenit o Cenuşăreasă a turismului românesc - unii spun că nu-i rentabil, alţii că nu-i bine aplicat.

Ofertele all inclusive pe litoralul românesc sunt ca şi inexistente - doar trei hoteluri includ serviciul în acest sezon. Şi asta, în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, se vorbea despre zece spaţii de cazare, iar numărul acestora părea în creştere. În timp ce unii consideră că sistemul nu este potrivit pentru litoralul românesc, atât din cauza condiţiilor, cât şi a preţurilor, alţii susţin că poate fi o variantă viabilă pentru o vacanţă comodă şi mai ieftină.

Cei care-şi doresc o astfel de ofertă au la dispoziţie un hotel din Jupiter - Tismana şi două hoteluri din Mamaia, Modern şi Dorna, ambele aflate sub acelaşi management. „La noi, cu 80 de lei pe zi, poţi să bei şi să mănânci cât doreşti. Nu cred că se poate mânca la vreun restaurant cu suma asta, decât la o singură masă”, spune George Guci, proprietarul celor două unităţi.

El a promovat acest sistem şi anul trecut şi, spre deosebire de alţii, nu a considerat că a fost o „pierdere de bani”. „Dacă pui un adaos nu foarte mare, ai un grad de ocupare foarte bun, astfel că este rentabil”, crede Guci. În plin sezon, turiştii care merg la all inclusive plătesc 1.200 lei pentru cinci nopţi la patru stele, iar cei care vor doar micul dejun, la acelaşi tip de hotel şi aceeaşi perioadă achită 720 de lei.

De ce nu se potriveşte la noi

Românii sunt prea lacomi şi risipesc mâncarea, iar structura litoralului românesc nu poate susţine o astfel de ofertă - acestea sunt doar două dintre argumentele care desfiinţează aproape sistemul pe piaţa românească. Unul dintre ele a fost promovat chiar de ministrul turismului, Elena Udrea, care invocă „greaua moştenire”.

„În urma privatizării, la noi se întâmplă deseori ca hotelul să aibă un proprietar, restaurantul altul, plaja e administrată de altcineva”, afirmă Udrea. Unii operatori spun că la noi nu poţi sta în jurul hotelurilor, pentru că nu ai ce face, în condiţiile în care mai puţin de jumătate din hoteluri au piscine.

„Mai ales pe criza asta, oamenii preferă să cumpere cel mult micul dejun. Nu cred că merită să se lanseze all inclusive, nu sunt destui turişti doritori”, e de părere Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelierilor din Mamaia.

Reţetă românească: produse ieftine, preţuri mari

Pe de altă parte, operatorii care aduc străini spun că eşecul all inclusive se datorează stilului românesc de aplicare. „Anul trecut au fost hotelieri care au cumpărat cele mai ieftine produse şi au impus preţuri foarte mari, astfel că turiştii au fost nemulţumiţi”, spune Julian Andrei, de la Blue Line.

SUPRALICITEAZĂ

Bulgarii şi turcii au ultra all inclusive

Sistemul all inclusive este la mare căutare mai ales pe litoralul turcesc şi cel bulgăresc. Promotorii acestui concept sunt turcii, care au construit complexuri turistice cu piscine, parcuri, centre de spa, mai multe restaurante şi alte facilităţi.

În cazul turcilor, preţul unei astfel de oferte, la hoteluri de patru şi cinci stele, porneşte de la 75 de euro/zi/persoană, în timp ce la bulgari acesta e de la 50 de euro/persoană/zi.

În ultimii doi ani ei au îmbunătăţit oferta cu un plus de servicii. E vorba despre ultra all inclusive, care înseamnă un număr mai mare de servicii incluse în preţ, cum ar fi spălătoria, pentru care la all inclusive se plăteşte, plus băuturile străine (în condiţiile în care la all inclusive sunt mărfuri locale).

Ne puteți urmări și pe Google News