Zece ţări au livrat, ieri, 14,5 miliarde de euro din ajutorul financiar pentru statul elen, la câteva zile după un prim virament făcut de FMI.
Prima tranşă, în valoare de 14,5 miliarde de euro, din împrumutul european de 80 de miliarde de euro pe care Grecia îl va primi eşalonat în următorii trei ani, a fost virată ieri statului elen, cu doar o zi înainte de scadenţa unor obligaţiuni în valoare de 8,5 miliarde de euro emise de Atena. Săptămâna trecută, FMI a deblocat, la rândul său, o primă tranşă de 5,5 miliarde de euro din cele 30 de miliarde aprobate.
Ministrul grec de finanţe, Georgios Papaconstantinou, a explicat jurnaliştilor că suma încasată ieri a fost livrată de 10 din cele 16 ţări din Zona Euro. În pofida îndoielilor privind capacitatea Greciei de a-şi atinge obiectivele ambiţioase asumate, precum reducerea deficitului bugetar de la 14 la sută, cât măsura la sfârşitul anului trecut, sub nivelul de trei procente în 2014, miniştrii de finanţe din Zona Euro au asigurat din nou Atena de sprijinul ţărilor pe care le reprezintă.
Nu la fel de încrezători sunt însă senatorii americani care au aprobat, luni, un amendament menit să blocheze orice asistenţă financiară oferită de FMI, chiar şi cea pentru statul elen, în lipsa unor garanţii privind capacitatea de rambursare a împrumutului.
Demisie din guvern
La Atena, orice scandal financiar declanşat în mediul politic de actualele împrejurări economice dificile pare să fie fatal. Antzela Gherekou, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Turismului, şi-a dat luni demisia după ce un cotidian grec a dezvăluit că soţul său, o cunoscută vedeteă TV, nu şi-a plătit, timp de mai mulţi ani, impozite ajunse acum la o valoare de cinci milioane de euro. Premierul grec, Georgios Papandreou, i-a acceptat demisia.
Turismul grec, în pofida climatului social destul de efervescent, pare la adăpost de trepidaţiile şocului economic. Asociaţia hotelierilor greci apreciază că numărul turiştilor va scădea cu doar zece la sută anul acesta, generând o reducere de 15 procente a veniturilor sectorului turistic naţional.