Dragi telespectatori, iubiţi pedelişti, să recunoaştem că Traian Băsescu nu ne-a dezamăgit: după patru luni de tăcere, a ieşit în arenă şi a început să dea şi în guvern, şi în partidul aflat la putere. Exact ca pe vremea lui Tăriceanu. Sau poate că nu?

O comparaţie cu perioada guvernării liberale ar fi, după opinia mea, greşită. Sunt irepetabile bătăliile în câmp deschis dintre preşedintele României şi executiv, în întregul său.

Băsescu are încredere în Boc - acesta îi este fidel - şi are nevoie de un guvern PDL care să-i susţină proiectele. Disputa preşedintelui este cu acel grup din partid şi din guvern care s-a săturat de tutela şefului statului şi, tot mai des, îi ignoră indicaţiile.

De fapt, ceea ce publicul nu a văzut în ultimele luni este disputa subterană, dar dură, din interiorul PDL. Este o bătălie pentru influenţă, acces la resurse, precum şi pentru o poziţie cât mai înaltă în conducerea partidului. Pentru un loc în „găşcuţa” celor patru prim-vicepreşedinţi.

Taberele sunt extrem de greu de definit, pentru că se pare că nici măcar vechea falangă macedoneană formată de Blaga, Videanu şi Berceanu nu mai funcţionează ca pe vremuri.

O anumită graniţă putem observa în PDL dacă urmărim reacţiile la interviul lui Băsescu: Sever Voinescu, Cristian Preda sau Raluca Turcan spun că preşedintele are 100% dreptate. „Ceilalţi” tac şi aşteaptă să treacă furtuna. Însă va trebui să aşteptăm şi alte intervenţii publice pentru a ne lămuri care este tabăra „pro-Băsescu”, unde sunt adversarii săi şi ce aşteaptă preşedintele de la partidul său.

Teoretic, soluţia ar fi ca Emil Boc să convoace Consiliul Naţional de Coordonare şi să modifice din nou statutul, astfel încât prim-vicepreşedinţii să fie aleşi uninominal. Dar este posibil ca şeful statului să fi creat doar o presiune pentru ca unii dintre apropiaţii săi să fie primiţi în „găşcuţa” lui Boc.

Realitatea este că Băsescu mai are un singur cartuş: în 2012, tot el va fi cel care-l va nominaliza pe viitorul premier. Unii din PDL sunt cuminţi, în speranţa că vor mai primi un post de ministru. Altora nu le pasă şi-şi spun: acesta este ultimul mandat, după noi, potopul.

În orice caz, şeful statului trebuie să-şi construiască o reţea de aliaţi care să-i fie alături şi după viitoarele alegeri parlamentare. Probabil îi va rămâne loială o parte din noua generaţie din PDL, începând cu Monica Macovei şi terminând cu Roberta Anastase. Iar al doilea pilon pe care se va sprijini şeful statului este format de structurile militare, de la armată la serviciile speciale. Intervenţia sa în favoarea menţinerii pensiilor militare - „nicăieri în armatele NATO pensiile militare nu sunt amestecate cu pensiile civile” - este în totală contradicţie cu intenţiile guvernului.

„Poziţia guvernului a fost şi rămâne neschimbată: toate pensiile militarilor se vor recalcula”, a spus purtătoarea de cuvânt a executivului, în urmă cu circa o săptămână.

În plus, luni seara, preşedintele a făcut o adevărată apologie a Serviciului Român de Informaţii, instituţia care a descoperit scandalul Voicu şi, pe deasupra, a rezolvat şi problemele de siguranţă de la Direcţia de informaţii a Ministerului de Interne.

În sfârşit, întrebarea ar fi: de ce intră Traian Băsescu din nou în bătălia politică internă, de vreme ce se află la ultimul mandat? Cel mai probabil răspuns este că îl preocupă să facă istorie. Dar puţin probabil să laşi în urmă o amintire plăcută când executivul pe care l-ai pus chiar tu politizează administraţia, ca pe vremea lui Năstase, şi toacă banii pe salarii şi pe pensii mai ceva ca guvernul Tăriceanu.

Însă este puţin probabil ca ieşirile publice ale preşedintelui să-i determine pe „ayatolacii” partidului să-şi schimbe politica. Omul va fi ignorat, pur şi simplu. Tacit, Băsescu va fi invitat, printr-o rezistenţă pasivă, să ia distanţă faţă de PDL dacă nu-i mai place acest partid.