Hagi pune un pariu de 12 milioane de euro

Hagi pune un pariu de 12 milioane de euro

300 de copii şi 75 de adolescenţi mănâncă fotbal pe pâine la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi. Cei mai buni dintre cei mici sunt scutiţi de taxe. Cei mari au contracte şi salarii.

Naţionala de fotbal a României aproape că nu mai are de unde selecta jucători. Un nou Mutu nu se ştie când va apărea. Liga I e la nivelul Diviziei B de acum 15 ani. De curând au apărut şcoli de fotbal unde sunt recrutaţi, de mici, viitorii fotbalişti. Gică Popescu are o şcoală de fotbal la Craiova. La Cluj şi Timişoara funcţionează altele care au început să producă jucători de valoare.

De un an, Gică Hagi a deschis o Academie şi o Şcoală de Fotbal care-i poartă numele, după modelul şcolilor de pe lângă marile cluburi occidentale. Trei sute de copii între 6 şi 12 ani şi 75 de adolescenţi între 13 şi 19 ani învaţă, pe banii lui Hagi, tainele fotbalului. Investiţia pare riscantă, dar pasiunea bate raţiunea.

„Orice minge oprită e moartă”

„Nu mă interesează deposedarea! Asta o facem mâine!”, se stropşeşte Fane Petcu, fosta mare glorie a Farului Constanţa şi a Stelei, la unul dintre puştii care aleargă pe gazonul stadionului din Năvodari. Tocmai au antrenament juniorii republicani, cei mai mari dintre elevii Academiei. Sunt împărţiţi în două grupe de câte şapte. Al cinşpelea aleargă în jurul terenului. „E accidentat”, explică Lucian Burchel, directorul tehnic al Academiei şi fost coleg pe linia de mijloc cu Hagi la Sportul Studenţesc.

„Mingea nu trebuie să stea, de ce opreşti mingea? Vine adversarul! Mingea oprită e moartă!”, se agită Ştefan Petcu. Băieţii încing o miuţă „patru contra doi”. „I se spune «tăuraşul». E un joc de posesie”, spune directorul tehnic în timp ce notează conştiincios ce nu-i convine: „Lipsă coordonare, exerciţii din şcoala alergării insuficiente, vorbesc între ei la încălzire, se stă mult la jocul cu capul”. Investiţie de 10-12 milioane de euro

Antrenamentul a început la nouă jumate, după ce juniorii au luat micul dejun la hotelul IAKI, din Mamaia, unde vor fi cazaţi până la anul, când baza sportivă a Academiei, de la Ovidiu, va fi inaugurată. Puştii, adunaţi de prin toată ţara, stau la patru stele. Investiţia a fost estimată la 10-12 milioane de euro. Hagi s-a simţit dator să înapoieze fotbalului ceva din ceea ce a primit de la sportul rege.

„Dacă nu eşti în mişcare n-ai cum să ajungi la minge! Trebuie să fii în joc de glezne! Bă, Ursache, cu tine vorbesc!”, îl apostrofează pe unul nea Fane, cum îi zic copiii antrenorului. Pedeapsă zece flotări, că n-au fost atenţi. Mingea zboară din cap în cap. Echipa în terenul căreia cade balonul primeşte pedepse de la adversar. Flotări, sărituri cu genunchii la piept sau, mai grav, rămâne fără desert.

Adolescenţii au echipament Hummel şi ghete Nike. Sunt echipe de Liga I mai prost echipate.

Fane Meserie: „Nici Ceauşescu, de-ar trăi, nu scoate un Messi...”

„Speranţa e că vom scoate jucători de performanţă în doi-trei ani. La noi abia a început pregătirea. Din păcate, acum nici Ceauşescu, de-ar trăi, nu scoate un Messi...” se amuză, amar, Fane Petcu, sau „Fane Meserie”, cum îl alinta galeria Farului, în anii ’80.

„Ăsta, Hertu, de la Slobozia, are simţul porţii de atacant de rasă. Da’ nu-i place munca. Mai are de lucrat la tehnica individuală, la preluare şi pase. Are şut bun şi se demarcă bine. Aduce ca stil cu Vaişcovici sau, cu Gerd Muller. He, he he... Scrieţi voi mai repede decât aleargă ăştia”, râde, hâtru, Fane Meserie. De peste un an e antrenorul Academiei: „N-au găsit altă funcţie”, râde nea Fane, „am fost campion naţional cu copiii la Faru’. Gică m-a luat pe rezultate. Dacă eram doar prieteni stăteam doar la şpriţ...”.

Premiant, golgheter cu Lexus la scară

La auzul comparaţiei cu marele atacant german, Romario Benzar, un mijlocaş de 18 ani, adus de-o lună de la Timişoara, se strică de râs. „Muller, o să-ţi rămână numele!”, îl tachinează pe Hertu care râde şi el. Spre deosebire de cei care vor să fie fotbalişti doar pentru o maşină de fiţe cu o blondă pe scaunul din dreapta, Nicu Hertu joacă fotbal din pasiune. Conduce deja un Lexus din 2009, cadou de la taică-său, un om de afaceri din Slobozia.

Cât despre gagici, roşeşte: „Am avut o prietenă, da’ ne-am certat. N-aveam timp de ea. Eu, cu fotbalu’, două antrenamente pe zi...”. Şi la şcoală e bun. A luat zece la testările pentru Bac, la română şi geografie. „La toamnă vreau să dau la ASE, la management economic. Aşa m-am gândit cu mama”. Cu 16 goluri în campionat, e golgheterul echipei.

„Decât aici, mai bine în liga a doua afară”

Părerile celor doi „academicieni” sunt împărţite când vine vorba despre un posibil contract cu o echipă din ţară. „Jucătorii nu sunt trataţi cum trebuie. În loc să fie pe primul loc sunt pe ultimul. M-au chemat la naţionala de juniori şi m-au pus să joc fundaş central. Ăla care era atacant a mobilat toată Mogoşoaia. Nu mai mă duc. Mai bine în liga a doua afară decât aici!”, e categoric Hertu.

Romario Benzar, căpitanul naţionalei „Under-18” are alt punct de vedere: „Eu aş vrea şi la noi, numai să fie un contract bun”.

Fane Meserie îl vede pe Hertu (dreapta) un posibil Gerd Muller FOTO: VLAD STĂNESCU

Ne puteți urmări și pe Google News