Legea lustraţiei ar putea fi votată în „Duminica orbului”
- Adam Popescu
- 1 aprilie 2010, 18:21
Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara a declarat astăzi că există toate premizele ca Legea lustraţiei să fie votată în Parlamentul României pe data de 20 mai, atunci când se împlinesc 20 de ani de la „Duminica orbului”, cum a fost numită ziua în care Ion Iliescu a devenit preşedinte.
Mihalcea a făcut acestă declaraţie, după ce un grup de membri ai Societăţii Timişoara s-au întâlnit cu preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ca să pună la punct calendarul pentru adoptarea Legii Lustraţiei. „Pentru ca acestă lege să fie aplicabilă şi să respecte drepturile omului, membri ai societăţii vor propune câteva amendamente în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, în data de 13 aprilie. Varianta Legii lustraţiei care a fost votată în Senat în anul 2006, are câteva articole care nu respectă spiritul Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi vor trebui modificate”, a declarat Florian Mihalcea.