Filarmonica de Stat din Arad va avea și anul acesta scaune de birou în sala de concert, deși situația trenează de doi ani, iar spectatorii sunt mai mult decât nemulțumiți de situație.
„Cele mai multe reclamaţii sunt legate de situaţia scaunelor din sala de concerte. În ultima vreme sunt tot mai multe, tot mai mulţi melomani ne semnalează şi ne roagă să luăm în considerare faptul că discomfortul creat e un element distructiv în cadrul activităţii desfăşurate şi oferite de către Filarmonică. Ele sunt o etapă în cadrul procesului de restaurare-modernizare a întregului Palat Cultural, care este coordonat de primărie. Noi nu putem influenţa direct aceste lucrări. Se speră ca până la sfârşitul anului, sala de concerte va fi dotată cu scaunele necesare, cele care copiază scaunele originale", spune Rodica Talmaciu, directorul Filarmonicii de Stat Arad. Scaunele au fost demontate tot de autorităţile locale pentru a organiza, în decembrie 2007, „Balul de Cristal", dar nu au mai fost montate înapoi pe motiv că există un proiect mai amplu de reabilitare a întregii clădiri. Fără fonduri, în acest an Chiar dacă este cel mai des întâlnit resproş din partea spectatorilor, cei care vin la concerte mai au de aşteptat până când în sală vor fi iar scaune specifice unei săli de concerte. „Dotarea sălii mari de spectacole a Filarmonicii cu scaune corespunzătoatre face parte dintr-un proiect de reabilitare generală a imobilului, estimat la aproximativ 5 milioane euro. Investiţiile nu se referă doar sala de spectacole şi scaune, ci la întreaga clădire, din subsol până în vârful acoperişului, este o investiţie deosebită, şi anul acesta, în buget, nu au putut fi alocate fonduri pentru începerea ei", a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.