Zicu: „Cele mai proaste minute din viaţa mea”
- Vladimir Tism ăneanu
- 23 martie 2010, 11:40
Pus la zid de conducătorii de la Dinamo, care vor să scape de el, talentatul fotbalist şi-a făcut autocritica după meciul cu Oţelul Galaţi.
Mijlocaşul Ianis Zicu, cel care a fost recomandat chiar de Gică Hagi drept urmaşul său la echipa naţională de fotbal a României, a ajuns o „epavă” la Dinamo, traversând cea mai neagră perioadă a carierei. Proba decăderii complete a fost dată duminică, la Galaţi, unde fotbalistul a evoluat lamentabil. Conducerea „câinilor”, care-l plăteşte pe constănţean cu 500.000 de euro pe sezon, a luat foc. „Zicu să se uite în oglindă mai întîi, apoi să vadă caseta meciului de la Galaţi. În locul lui, m-aş da accidentat! Trebuia să se ceară afară!”, l-a atacat Cristi Borcea, care a dat uitării solicitarea din urmă cu câţiva ani („Daţi-ne copilul înapoi!”), pe când jucătorul evolua la Rapid. Zicu e demoralizat complet, dar a găsit puterea să-şi evalueze prestaţia. „La Galaţi au fost cele mai proaste 20 de minute din viaţa mea!”, li s-a plâns machedonul unor amici. Labil psihic, a fost doborât şi de problemele personale
EVZ a adunat, din mai multe surse, cauzele care au dus la prăbuşirea sportivă a fotbalistului. Confruntat cu probleme personale (are mama bolnavă şi s-a despărţit de soţie, lângă care ar fi revenit, totuşi, de curând), Zicu are mari lacune la nivel psihic.
Învăţat să fie cocoloşit, el nu reuşeşte să se impună atunci când simte neîncredere în jur. „Am nevoie să prind două meciuri la rând de câte 90 de minute”, i-ar cerut Zicu antrenorului Cornel Ţălnar. Ianis Zicu nu a marcat niciun gol în acest campionat, în care a fost mai mult rezervă. De fiecare dată când are probleme, se pune în aplicare operaţiunea „Salvaţi-l pe Zicu”. Fotbalistul născut în aceeaşi zi cu Pele a fost „copilul” de suflet al lui Cristi Borcea, Ioan Andone şi chiar al lui Dario Bonetti. Italianul l-a numit pe machedon „patrimoniu naţional” şi a dat asigurări că e un mare fotbalist. „Una dintre misiunile mele la Dinamo este să-l redau pe Zicu echipei naţionale”, mai spunea italianul. Doar Răzvan Lucescu l-a strunit Cornel Ţălnar îl laudă pe Zicu la antrenamente, dar când face formaţia îl sare din schemă. „Ianis a făcut un joc prost la Galaţi, dar de aici şi până la alte declaraţii, că ar trebui să se lase de fotbal, e cale lungă! Tuturor fotbaliştilor de la Dinamo le dau şansa să joace şi trebuie să-şi demonstreze valoarea pe teren. Aşa voi proceda şi cu Zicu. Ar trebui să muncească mai mult, să se antreneze şi mai bine şi să-şi elimine acea frică apărută după accidentare”, ne-a spus, ieri, „Ţânţarul”.
Răzvan Lucescu e unicul antrenor care a reuşit să-l facă pe Zicu să joace la nivelul său maxim. În sezonul 2006-2007, Ianis a fost om de bază la Rapid, cu 12 goluri marcate în campionat, adică aproape jumătate din câte a reuşit în toate mandatele la Dinamo!
„Zicu e special, foarte sensibil. Dă totul dacă întreg anturajul este alături de el. Trebuie să i se transmită, să simtă şi să audă asta. Cei de la Dinamo şi-au pierdut încrederea în el, iar el a simţit asta. Eu îl iubesc, e un jucător fantastic, ştiu că poate reuşi. Poate ar trebui să schimbe ambianţa, oamenii de lângă el”, ne-a spus, ieri, selecţionerul.
CARTE DE VIZITĂ
Ianis Zicu, vedeta care întârzie să confirme
- Data şi locul naşterii: 23.10.1983 / Constanţa;
- Echipele la care a evoluat în carieră:Dinamo (2000-2002, 2003- 2004, 2004-2006 şi 2007-prezent), Farul Constanţa (2002-2003), Rapid (2006-2007) şi AC Parma (2003-2005);
- Goluri marcate la Dinamo: 26;
- Goluri înscrise pentru Rapid: 12 în campionat şi 5 în Cupa României;
- Meciuri/goluri în Serie A: AC Parma (7/0) şi Inter Milano (0/0);
- Meciuri/goluri la echipa naţională a României: 5/0.