Gheorghe Neacşu, Cornel Dinu şi alţi aproximativ 10.000 de oameni trebuie să-şi caute un alt rost, după decenii de muncă la Căile Ferate Române.
La sindicat s-au strâns vreo 10-15 bărbaţi, mai toţi trecuţi de 40 de ani. Îşi pun cărţile de muncă pe masă, se uită unii la alţii şi nu-şi găsesc locul. E ora 9.20, acum ar fi trebuit să-şi vadă de treabă prin vagoane şi pe sub vagoane, îmbrăcaţi în salopete unsuroase, aşa cum fac de câteva decenii. De exemplu, locul numiţilor Gheorghe Neacşu (55 de ani) şi Cornel Dinu (48 de ani) era în triajul Gării de Nord din Bucureşti. Amândoi sunt de profesie manevranţi vagoane, „lucrători feroviari care efectuează cuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei”, după cum scrie la dicţionar. De aproape două săptămâni, Căile Ferate Române nu mai au nevoie de ei. Sunt vreo 10.000 de astfel de oameni, împărţiţi în două tranşe - 4.000 au fost disponibilizaţi acum, în martie, celorlalţi le vine rândul în aprilie. E simplu: s-au făcut liste şi care şi-a găsit numele pe ele a rămas şomer. N-a contat vechimea, n-a contat din câte se pare nici competenţa, cu atât mai puţin situaţia familială a fiecăruia. Bărbaţii adunaţi acum în sala de şedinţe a sindicatului, în vechea clădire a Gării de Nord, nici n-au puterea să se mai aprindă când descriu felul în care au ajuns pe drumuri. Vorbesc cu liniştea pe care o aduce la un moment dat disperarea. „A zis că pe cei cu greutăţi nu-i dă afară” Sezonul de disponibilizări a ras, practic, secţia în care lucrau Cornel Dinu şi Gheorghe Neacşu: au rămas 10 manevranţi din 110. Se pun de acord că nu se poate face treabă într-un cadru atât de restrâns şi că cel mult se pune în pericol siguranţa circulaţiei. De aceea, reducerea de costuri de care au vorbit guvernanţii le miroase mai degrabă a faliment, unul profitabil pentru vreun personaj neştiut. Ecuaţia e complicată, ţine de jocuri politice şi economice de taină. Mai important e ce le aduce asta lor, doi foşti manevranţi vagoane: câteva salarii compensatorii - nu se ştie câte încă -, multă incertitudine şi un tremur în voce. Cornel Dinu se prezintă: e de loc din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii, a muncit primii 10 ani la Târgovişte şi alţi 19 în Bucureşti, pentru un salariu de 1.020 de lei pe lună. Are doi copii la şcoala generală, doi la liceu şi e în proces de divorţ. „A zis că pe cei cu greutăţi nu-i dă afară. Cine mă mai angajează pe mine la 48 de ani? La şomaj a zis că sunt posturi, dar numai pentru vârste mici, de la 20 la 30 de ani, aşa mi-a explicat”, spune bărbatul. Copiii mai mari ai lui Cornel Dinu ar vrea la facultate, dar trebuie să ai bani ca să-i ţii, şi ei ştiu asta. Cu banii pe care-i va primi e greu să se gândească la aşa ceva şi nu răsare nicio variantă. Unii le-au zis de agricultură, dar ca să cumperi pământ şi să-l munceşti îţi trebuie bani, mult mai mulţi decât îi pune statul în mână acum lui Cornel Dinu, când la CFR nu mai e loc de el. „Acum vine şi Paştele, o să vrea un copil o bluză, altul ceva de încălţat... Cum să le zic că n-am de unde?”. CFR-ul, a doua armată. „Cine mă mai angajează la 48 de ani? La şomaj a zis că sunt posturi, dar numai pentru vârste mici, de la 20 la 30 de ani. (...) Acum vine şi Paştele, o să vrea un copil o bluză, altul de încălţat... Cum să le zic că n-am de unde?“ CORNEL DINU, fost ceferist „A doua armată a cui?” Gheorghe Neacşu are 39 de ani de când face naveta de la Titu la Bucureşti şi zice că n-a lipsit o zi. De 20 de ani lucrează la CFR şi ar mai fi muncit încă patru ani până la pensie dacă numele lui n-ar fi fost pus pe listă. „M-a dat afară, a zis că s-a luat în calcul nota de la examinare. Eu am avut 7, la alţii s-a modificat cu pixul în 8. Toată lumea ştie că se fac lucrurile astea. Dar ce să fac eu acum, la 55 de ani: cursuri de bucătar, de croitor? Nu doare pe nimeni de soarta noastră, îşi bat joc, asta e...”. O sută de lei îl costă doar medicamentele pentru boala de inimă pe o singură lună. Are doi copii, iar fata a abandonat facultatea în anul doi, fiindcă n-a mai avut bani pentru ea. Neacşu nu-şi aminteşte să fi fost vreodată bine în CFR. În situaţia lui de acum, ar încerca mai degrabă să redefinească „binele”. „Era bine când aveai un salariu, când erai sigur că ai un loc de muncă... Se zice că CFR-ul a fost a doua armată. A doua armată a cui? A lui Hercules? A doua armată care a mers prin ploaie, prin ninsoare...”. E de părere că, în condiţiile de azi, singura soluţie e să plece toată lumea din ţară. La vârsta lui, e însă doar o vorbă aruncată la supărare. O poză pe peron Liderul sindical Gheorghe Sultana, de la Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, întrerupe puţin discuţia. Are câteva lucruri să le spună, aşa că oamenii se lipesc de pereţi sau îşi împreunează mâinile pe masă şi ascultă. Sunt detalii tehnice, bune de ştiut după atâta alergătură birocratică venită la pachet cu disponibilizarea: „Salariile compensatorii vi le bagă zilele următoare. Dosarele trebuie să le depuneţi în 30 de zile. Vouă vă trebuie nişte certificate eliberate de stat, cum că datoriile voastre către stat sunt plătite. Şi am vorbit acum cu directorul de la Resurse Umane şi cu şefa de aici şi au luat legătura cu sectorul de unde vă dă hârtiile alea că s-a plătit datoriile către stat şi o să adune ei aici, ca să le ridicaţi tot de aici. Cum se dau compensatoriile? Asigurările sociale bagă banii în contul societăţii şi societatea îi bagă pe card”. Foştii manevranţi de vagoane Dinu şi Neacşu ies din clădirea CFR-ului. Merg pe peron, pentru câteva poze. „Hai, nea Gică, că ne dă la ziar!”, îşi îndeamnă Dinu colegul. Zâmbesc către cameră, ca doi prieteni care aşteaptă să se urce fiecare în trenul lui. 1.020 de lei era salariul unui manevrant vagoane din cadrul CFR cu o vechime de 29 ani „M-a dat afară, a zis că s-a luat în calcul nota de la examinare. Eu am avut 7, la alţii s-a modificat cu pixul în 8. Toată lumea ştie cum se fac lucrurile astea. Dar ce să fac eu acum, la vârsta mea: cursuri de bucătar, de croitor?”, GHEORGHE NEACŞU, fost ceferist "Normal era să le dea toate actele pentru dosar atunci când şi-au făcut oamenii lichidarea”, GHEORGHE SULTANA, vicepreşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial
DISPONIBILIZĂRI CU CÂNTEC
CFR, în topul concedierilor de la stat Cei aproape 10.000 de ceferişti care vor pleca acasă în perioada următoare - fie prin pensionare, fie prin disponibilizare - plasează CFR în topul companiilor de stat cu cele mai ample concedieri colective din ultimii ani. Dacă în anii de după Revoluţie, cele mai mari disponibilizări s-au făcut în minerit, în domeniul energiei electrice şi în sectorul energetic, în ultima vreme statul a fost depăşit de mediul privat la acest capitol. Şomaj aproape dublu Astfel, în ultima vreme au avut loc concedieri colective cu mii de oameni de la companii ca Arcelor Mittal, Romtelecom sau Petrom. Adunate, zecile de mii de disponibilzări înregistrate în mediul privat, au făcut ca, în februarie, rata şomajului să fie de 8,3%, faţă de 8,1% în ianuarie 2010 şi 4,9%, în aceeaşi lună a anului trecut. Adică, în total, România a ajuns la cifra de peste 760.000 de şomeri, cei mai mulţi în judeţele Mehedinţi (14,6%), Vaslui, Teleorman, Alba, Dolj şi Ialomiţa. Istoric vorbind însă, aşa cum semnala preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, statul rămâne „principalul disponibilizator” din economia românească, trecând de la aproape patru milioane de bugetari, în anii 1990, la aproape 1,4 milioane, în prezent. Dar, dacă în cazul disponibilizărilor în masă efectuate până acum de companiile de stat, exista un protocol de colaborare cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă, în aşa fel încât foştii angajaţi să nu fie purtaţi pe drumuri cu actele în braţe pentru a obţine ajutorul de şomaj, altfel stă situaţia pentru ceferiştii proaspăt concediaţi. Foştii angajaţi ai regionalei CFR Marfă Bucureşti, majoritatea navetişti, se plâng că au fost anunţaţi că vor trebui să vină la agenţia de ocupare din sectorul 1 pentru a obţine actele necesare ajutorului de şomaj. „Normal era să le dea toate actele pentru dosar atunci când şi-au făcut oamenii lichidarea, nu să-i pună pe drumuri. Acum au început să le dea adeverinţele, dar vor fi nevoiţi să umble ei pe la agenţii ca să-şi pună la punct dosarul de şomaj”, arată vicepreşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Sultana. Birocraţie şi după concediere Practic, pentru a putea beneficia de ajutor de şomaj, ce feriştii trebuie să depună dosarul cu toate actele, între care şi adeverinţa de la angajator care atestă veniturile lor din ultimele 12 luni, în 30 de zile de la decizia de concediere. Dosarul se depune la agenţia de ocupare din judeţul de domiciliu şi tot de acolo se ridică şi ajutorul de şomaj. Acesta reprezintă 75% din salariul minim pe economie, plus 5-10%, în funcţie de vechime.
Recomandările noastre
