Liviu Dragnea - monarhist!!! România lui Cristoiu

Liviu Dragnea - monarhist!!! România lui Cristoiu

Mai zilele trecute, pe site-uri și pe televiziuni, a circulat, întocmită după metoda de lucru tipică gazetarului român de școală nouă – copy paste, adică - știrea potrivit căreia, marți 7 noiembrie 2017, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților, au depus la Senat un proiect de lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale.

Deoarece știrea se hrănea prin epuizare dintr-un Comunicat primit de presă prin canalele de comunicare ale Instituției, m-am grăbit să văd ce spunea documentul. Printre altele documentul glăsuiește: „Propunerea legislativă prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia. Aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare și mai intensă a Casei Regale în cadrul societății românești. Este nevoie, mai mult decât oricînd, de o instituție deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru”. Cum în Constituție rolul de arbitru e conferit președintelui, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pun pe loc de o nouă Constituție, una prin care Șefa Casei Regale, Margareta, primește ipostaza de Mai mult ca Președintele Republicii. Nu sînt nici republican, nici monarhist. Ca gazetar prin Istorie știu că fiecare dintre cele două formule a depins de oamenii care au umplut-o. Rege a fost și Carol I, dar și Carol al II-lea. Președinte a fost și Emil Constantinescu, dar și Ion Iliescu. Constituția prevede însă clar că România e republică. Așa cum spune chiar comunicatul, instituția Casei Regale e legată de regimul monarhic. De altfel, o incursiune de Wikipedia făcută de comunicat în Istoria României invocă rolul Casei Regale în viața țarii în ipostaza de instituție a regimului monarhic: „Timp de aproape 100 de ani, Casa Regală a României a asigurat echilibrul politic în România, a contribuit decisiv la formarea României Mari și la modernizarea statului român.” Pentru ca în prezent Casa Regală să fie factor de echilibru politic, trebuie ca România să aibă în fruntea țării pe Margareta, cea căreia îi e destinată Legea. Cînd TeFeLiștii aruncă suluri de hîrtie igienică în curtea PSD, sub ochii jandarmilor, care nu intervin, deoarece și ei merg la privată și un sul de șters la fund nu strică, Șefa Casei Regale ar trebui să-i convoace la Palatul Elisabeta, pe Florin Bădiță, în chiloți, și pe Liviu Dragnea, în izmene, și să-i pună să se țuce în vederea împăcării. E România o monarhie? Firește că nu. În aceste condiții ce înseamnă recunoașterea prin lege a unei instituții numite Casa Regală? Nu denumite Așa zisă Casa Regală, ci chiar Casă Regală. Ca să-mi dau seama mai bine despre ce-i vorba am mers pe siteul Senatului la capitolul Urmărirea procesului legislativ, am bătut cuvintele „Casei Regale”, și am dat de proiectul de Lege depus la Senat de cei doi și înregistrat ca B547/2017. Sînt și alte documente alăturate Textului de Proiect. Unul dintre ele precizează că Proiectul a fost depus pentru a fi dezbătut și adoptat în procedură de urgență. Păi de ce în procedură de urgență? Legea vizează exclusiv situația juridică a Casei Regale după moartea Regelui Mihai. De ce trebuie să proclamăm Casa Regală prin procedura de urgență? Cum a funcționat pînă acum, mai poate funcționa mult timp și fără statut juridic. Din proiect am reținut - și nu sunt singurul care am făcut asta -importante avantaje materiale acordate de stat Casei Regale. Palatul Elisabeta, dat spre folosință Casei Regale pentru 49 de ani, va fi întreținut de stat. Membrii personalului administrativ al Casei Regale – 20 la număr, inclusiv directorul Casei Regale – vor fi plătiți de stat. Printre altele statul ar urma să finanțeze toate călătoriile în străinătate ale membrilor Casei Regale, prin Ministerul de Externe. Așadar, proiectul de lege vizează și altceva decît prețuirea în cuvinte a Casei Regale pentru rolul ei în Istoria Patriei. Vizează prețuirea și în parale. Desigur, mulți jurnaliști au avut obiecții în privința privilegiilor materiale. Pe drept cuvînt, unii s-au întrebat de ce pînă acum, deși Șeful Casei Regale a fost Regele Mihai nu s-a pus problema finanțării de către stat, și mai ales de ce nevoie de o asemenea cheltuială în condițiile în care moștenitoarea Margareta va fi destul de bogată ca urmare a retrocedărilor făcute de statul român. Eu însă nu sunt meschin și în consecință voi spune că la cît s-a furat în țara asta, cheltuielile cu Casa Regală nu sunt cine știe ce. Eu nu sunt meschin, dar asta nu înseamnă că nu sunt logic. Cum dracu se împacă prevederea constituțională că România e republică, cu legea prin care în România va exista și funcționa, din punct de vedere legal, o Casă Regală? Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre semnatari e monarhist. Cum de a semnat legea și PSD-istul Liviu Dragnea? Să știi că l-a obligat Călin Popescu Tăriceanu – mi-am zis. De fapt, l-a lucrat obligîndu-l să semneze, pentru că inițiativa îl pune pe Liviu Dragnea în conflict de proporții cu electoratul PSD. Mi-am amintit însă că anul trecut s-a mai discutat în România despre un proiect de lege asemănător. Pentru a vedea despre ce-i vorba am mers la internet. Și am aflat un lucru care m-a descumpănit nițel. Nu, Liviu Dragnea n-a fost tîrît de Călin Popescu Tăriceanu în aventura Sfidarea electoratului PSD prin inițierea unei legi de instituire a unei instituții de regim monarhic într-o Republică stipulată constituțional. Liviu Dragnea s-a vîrît singur în aventura asta. Ba mai mult, așa cum arată datele de Istorie, Liviu Dragnea și nu Călin Popescu Tăriceanu a fost cel care s-a gîndit la legea asta și mai ales cel care și-a făcut un scop al vieții din a o promova. Cu ceva timp în urmă, mai precis în urmă cu un an, pe meleagurile noastre behăinde se aprindea flacăra unui scandal iscat de inițiativa unei legi privind Casa Regală. Pe 16 iunie 2016, Liviu Dragnea se fălea pe Facebook cu următoarea știre: ​„Alteța Sa Regala Principesa Margareta m-a invitat astăzi, și am participat cu plăcere, la Palatul Elisabeta pentru a purta o discuție despre viitorul României și rolul Casei Regale în societatea românească! (... ) A fost o discuție legată de rolul Casei Regale în viața publică din România, în societatea românească în general. Punctul meu de vedere pe care l-am și transmis Alteței Sale Regale este că statutul Casei Regale din România trebuie mult mai bine reglementat. Trebuie ca această instituție fundamentală, importantă pentru societatea românească să aibă un statut foarte clar, să poată să fie ajutată. Cred că acest lucru poate fi reglementat prin lege.” Tot în același text, Liviu Dragnea a precizat că va discuta și cu liderii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, și UNPR, Valeriu Steriu, pentru a încerca să găsească o modalitate prin care Casa Regală să aibă funcționarea stabilită prin lege. Ca urmare a unui text publicat pe 17 iunie 2016 prin care Marilena Rotaru, regalistă convinsă, ataca negustoria dintre Liviu Dragnea și Casa Regală, Alexandru Moraru, un alt monarhist convins, îi răspundea astfel: „NU este proiectul PSD. Așadar, acest proiect de lege NU este asumat de un partid politic, nu este concepția PSD sau a unei alte formațiuni. Este un proiect care aparține casei regale, în exclusivitate și pe care îl vor sprijini atît puterea Executivă, cît și cea Legislativă.” Cu toate acestea pe 23 iunie 2016 pe siteul Guvernului se punea Proiectul de lege privind statutul juridic al Casei Regale. Liviu Dragnea își asuma anul trecut ca ideal de luptă pînă la capăt instituirea în Republică a unei instituții monarhice. Din motive care ne scapă, proiectul n-a trecut de Guvern. Anul acesta , mai precis în 29 aprilie 2017, am avut prilejul să citesc în presă această știre: „Proiectul de lege privind statutul Casei Regale ar putea fi depus în cel mult două săptămâni la Parlament, potrivit unui anunț al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, făcut de acesta în urmă cu doar două zile: «Am discutat cu alteţele lor regale şi am constatat cu amărăciune că, după întîlnirea pe care am avut-o şi eu şi domnul Tăriceanu separat anul trecut, cînd stabilisem să iniţiem o lege în Parlament, la propunerea dumnealor, atunci Guvernul Cioloş s-a grăbit şi a spus că vor dînşii să iniţieze acel proiect de lege. Am zis să nu ne certăm pe aşa ceva, am zis că aşteptăm să vină proiectul în Parlament, nici pînă în ziua de azi proiectul nu a plecat de la Guvern, s-a împiedicat în nişte avize. Împreună cu domnul Tăriceanu leam propus alteţelor lor şi au fost de acord să iniţiem noi proiectul de lege în Parlament pentru a putea totuşi finaliza ceea ce am promis»”. Din motive care-mi scapă, Liviu Dragnea și-a îndeplinit dorința vieții sale abia acum, în noiembrie 2017. E limpede că prin Liviu Dragnea, PSD se afirmă drept principalul partid monarhist al țării. ​Deși în campania electorală, PSD n-a suflat un cuvînt despre asta, grație majorității parlamentare zdrobitoare obținută de partid în alegerile din decembrie 2016 cu făgăduieli stric republicane, în curînd România republicană va avea, recunoscută juridic, o Casă Regală.

Ne puteți urmări și pe Google News