Număr mare de internări la Centrul de Traumă şi Toxicologie "Sfântul Ioan"
- Antoaneta Etves
- 25 decembrie 2011, 18:59
Zeci de pacienţi au ajuns la UPU de la Centrul de Traumă şi Toxicologie "Sfântul Ioan" din Copou în garda de Crăciun, declară medicul Tudor Ciuhodaru. Cei mai mulţi sunt cei cu afecţiuni digestive, cauzate de reluarea bruscă a alimentaţiei bogate în carne şi grăsimi după perioada postului.
Colicile biliare, gastricele, crizele de ulcer, pancreatitele şi hemoragiile digestive au fost majoritare în numărul de prezentări. "Pacienţii au fost preluaţi imediat şi evaluaţi clinic, imagistic şi biologic şi au beneficiat de terapie în urgenţă. O parte dintre aceştia au necesitat rezolvare chirurgicală iar cazurile grave au fost internate la terapie intensivă. Cei mai mulţi pacienţi au fost rezolvaţi doar de medicii de urgenţă şi după ameliorarea clinică au preferat să-şi continue sărbătorile acasă. Alţii au ajuns în urma excesului de alcool, valorile alcoolemiei variind între 100-300 mg la mie", a explicat dr Ciuhodaru. Medicul recomandă celor ce au consumat în exces carne şi grăsimi să nu uite şi salatele din fructele şi legumele proaspete pentru a asigura un regim echilibrat precum şi plimbările în aer liber pentru a compensa măcar puţin din excesul caloric pe care vor fi nevoiţi să-l contrabalanseze în zilele următoare. O a doua categorie de pacienţi care au sosit la UPU este reprezentată de cei cu patologie traumatica. Neatenţia, graba pregătirilor precum şi asocierea consumului de alcool a făcut ca pacienţi din Iaşi dar şi din Bârlad,Vaslui, Suceava să ajungă cu plăgi, arsuri şi fracturi deschise şi să necesite intervenţia chirurgilor reconstructivi. "În stare gravă a ajuns un pacient de 53 de ani cu arsuri de gradele II, III, IV în urma exploziei în spaţiul închis a unei sticle de diluant. A fost dus imediat în sala de operaţii a Clinicii de Arşi dar prognosticul rămâne rezervat din cauza severităţii leziunilor şi suspiciunii de arsuri de căi respiratorii. Agresiunile nu au lipsit nici măcar de această dată. Un pacient de 21 de ani din Dumeşti a fost înjunghiat chiar de fratele său, după ce a încercat să aplaneze conflictul cu unul din părinţi. Pacientul se află în şoc traumatic, cu plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui drept, a fost operat de urgenţă iar acum este internat la ATI", a spus Tudor Ciuhodaru. O a treia categorie de pacienţi care au ajuns la UPU de la Centrul de Traumă şi Toxicologie 'Sfântul Ioan' din Copou în garda de Crăciun sunt cei intoxicaţi accidental sau voluntar în urma unor tentative de sinucidere. Un tânăr de 32 de ani este în stare critică după ce a ingerat acetonă. "Pacientul a necesitat măsuri de resuscitare volemică şi antidotism dar evoluţia spre hepatită toxică fulminantă şi insuficienţă hepatica duc la un prognostic extrem de rezervat, pacientul fiind internat la ATI-Toxicologie. S-au înregistrat şi şase cazuri de tentative de sinucidere pe fondul consumului de alcool şi în contextul conflictelor casnice, în unul din cazuri gestul suicidar a avut loc după ce soţul a băut banii destinaţi cadourilor copiilor", a mai spus dr Tudor Ciuhodaru