Câinii vedetelor autohtone au parte de genţi de 1.500 de euro, haine personalizate şi medalioane de lux.
Denisa, jumătatea cea mică a trupei Bambi, are un bichon în vârstă de doi ani. Bubu, "răsfăţatul familiei", are foarte multe hăinuţe şi foarte multe jucării şi merge la coafor o dată pe lună, după cum a declarat artista pentru EVZ. Ba chiar, Denisa i-a cumpărat din Las Vegas "câteva hăinuţe. Pe care le-am personalizat cu numele lui din cusătură manuală", precizează cântăreaţa.
Totuşi, nu Bubu e cel care îi goleşte portofelul Denisei, ci cosmeticele, deoarece sunt mai scumpe. Deşi în zilele fără filmări sau evenimente, Denisa foloseşte cel mult un anticearcăn şi un rimel, ne spune că "sunt mai scumpe cosmeticele" decât produsele pentru căţei.
Căţeii sunt copiii ei
Adelina Pestriţu este proaspăta posesoare a şase bichoni, în loc de doi. Nobby şi Mon Cher au patru căţeluşi din cauza cărora "s-au schimbat multe, pentru că Mon Cher este în grija mamei mele, la Câmpulung Muscel, iar Nobby şi cei patru puiuţi sunt la Bucureşti. Mon Cher e foarte trist la Câmpulung, pe când pe Nobby, de când are puii, nu o interesează nimic altceva, decât de ei".
Căţeii nu sunt răsfăţaţi, ne spune chiar Adelina de ce: "înainte îi răsfăţam, pentru că nu aflasem problemele pe care le are Mon Cher la ficat. Le cumpăram tot felul de conserve de iepure, somon cu aloe vera, o grămadă de conserve foarte bune, dar care ulterior am aflat că nu le priesc".
Adelina le cumpără şi hăinuţe. Mai mult, cel mai scump cadou pentru căţei a costat-o pe Adelina 1.500 de euro. Din punct de vedere al cosmeticelor, Pestriţu nu foloseşte prea multe în afara emisiunilor sau înregistrărilor, pentru că îi place să se machieze natural, dar fondul de ten şi rimelul sunt necesare, după cum ne-a mărturisit.
Totuşi, căţeii sunt prioritatea vedetei "pentru că îi iubesc foarte tare şi vreau să le ofer toate condiţiile şi să nu le lipsească nimic din toate punctele de vedere şi, dacă nu am momentan copii, îi consider pe ei copiii mei".
Jasmine, dansatoarea de muzică orientală, consideră că "trebuie răsfăţaţi toţi căţeii cu ritualul de zi cu zi şi întreţinerea lor lunară sau de două ori pe lună referitor la cosmetice şi alimentaţie şi atenţia cuvenită". Vedeta şi căţelul ei au "nişte alinturi pe care le folosim frecvent".
Jasmine i-a cumpărat căţelului pandantive cu pietricele, zgărduţe. Însă cosmeticele ei sunt cele costisitoare, "pentru că produsele pentru căţei nu sunt aşa de scumpe, iar pe acelea le foloseşti câteva luni de zile şi nici nu e o gamă aşa de largă ca la cosmeticele pentru mine".
Fanii anti-răsfăţului
La polul opus, "anti-răsfăţ", se află Iulia Albu, care îl are pe Chicco, un chihuahua în vârstă de cinci ani. Vedeta nu face extravaganţe, după cum a declarat pentru EVZ. "Nu îi cumpăr zgardă cu diamante sau alte nebunii, dar îl hrănesc cu mâncare sănătoasă, petrec mult timp cu el şi este o parte a familiei". Albu completează: "cea mai importantă este disciplina şi animalul trebuie să simtă că este dorit; răsfăţul nu are nici o valoare dacă animalul este terorizat sau lăsat mult timp singur".
Soţia designerului Mihai Albu este conservatoare şi la cosmetice, astfel că nu se desparte de crema hidratantă şi de "reţeta care nu dă greş niciodată: trei litri de apă zilnic".
Nici Liviu Vârciu nu e adeptul răsfăţului cu hăinuţe şi medalioane. Actorul de telenovele îşi tratează patrupedul ca pe camaradul său, însă nu îl alintă în exces, pentru că "suntem amândoi bărbaţi şi e penibil, mai ales că el are 68 de kilograme şi doi metri, dacă se ridică în picioare". Vârciu nu este de acord nici cu hainele pentru animale şi nici cu jucăriile scumpe, dar are în plan să deschidă un magazin cu produse pentru patrupezi.
"Le cumpăram tot felul de conserve de iepure, somon cu aloe vera, o grămadă de conserve bune." ADELINA PESTRIŢU, despre produsele cu care îşi hrănea câini RĂSFĂŢ PE DIN DOUĂ
Animalele îi golesc portofelul
Gina Pistol este una dintre iubitoarele de pisici, mai ales cele din rase răsfăţate. Vedeta are trei pisici şi un căţel. Pomeranianul Lilo şi siamezul Tom trăiesc însă, separat, la mama Ginei. Dintre toţi, "răsfăţatul e Rock, clar, în sensul că se poartă exact ca un copil, toată lumea îi acordă lui atenţie, dar e şi foarte cuminte". Rock este un birmanez pe care Pistol a plătit 600 de euro. Deşi doar Thomas, motanul Maine Coon şi Rock sunt cei care locuiesc cu vedeta de televiziune, aceasta ne-a declarat că nu îşi mai doreşte un alt animal.
Când vine vorba de investiţii, cea care a meritat a fost o căsuţă pentru pisici de peste 100 de euro, care "a făcut toţi banii", după cum a spus Gina. Ea a mai recunoscut că deşi nu se desparte de anumite cosmetice, cum ar fi gloss-ul sau fondul de ten, animalele sunt cele care primesc mai multă atenţie din partea portofelului ei.
ÎN PUF
Răsfăţ la scară globală
Tinkerbell, patrupedul chihuahua al lui Paris Hilton, este una dintre vedetele canine de peste hotare. Patrupedul a apărut într-o groază de fotografii, îmbrăcat în hăinuţe care mai de care mai scumpe. Tot un chihuahua este cel care conduce clasamentul câinilor răsfăţaţi, Bit Bit al lui Britney Spears. Căţelul a fost văzut purtând chiar şi un guler cu diamante, în valoare de 100.000 de dolari. Un alt căţel celebru este Bo, "Primul câine al Americii", primit de către Obama în 2009. Bo a apărut chiar şi în revista americană de comics-uri "Lockjaw & The Pet Avengers".
Alt căţel celebru este Kola, căţelul starului "Saga Amurg", Kellan Lutz, care a participat la o campanie de adopţie de animale.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/dDjjMNfluL4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>