Peste 100.000 de români vaccinaţi gratuit împotriva gripei

Peste 100.000 de români vaccinaţi gratuit împotriva gripei

Campania de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătăţii, demarată la 1 noiembrie, a înregistrat până în prezent 112.619 de solicitări.

Cei vaccinaţi gratuit au peste 65 de ani şi/sau prezintă risc ridicat de îmbolnăvire. Conform unui comunicat al MS, au fost imunizate cu prioritate persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi şi personalul medical. Peste 90.000 de infecţii respiratorii într-o săptămână Doar în săptămâna 7- 13 noiembrie, 90.647 de români au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, cu 7,7% mai mulţi decât săptămâna precedentă, arată raportulCentrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, citat de Ministerului Sănătăţii. În aceeaşi perioadă au fost semnalate 70 de cazuri de afecţiuni compatibile clinic cu gripa la nivel naţional, cu 13 mai puţine decât săptămâna precedentă. Nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate în laborator. Pentru campania de vaccinare gratuită antigripală din sezonul 2011-2012, Ministerul Sănătăţii va achiziţiona 1 milion de doze de vaccin, pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Ne puteți urmări și pe Google News