Ciudăţenie imobiliară: chiriaşii lasă centrul şi se mută la periferie

Ciudăţenie imobiliară: chiriaşii lasă centrul şi se mută la periferie

În Bucureşti şi în ţară, chiriile s-au ieftinit în această lună. Mulţi clienţi se orientează spre cartierele muncitoreşti.

Experienţa ultimilor zece ani, precum şi sfaturile specialiştilor în piaţa imobiliară arată că, dacă vrei o chirie mai ieftină, acum e momentul să o cauţi.

De regulă, după august, septembrie şi octombrie, când preţurile chiriilor se umflă instant, mai ales pentru că începe anul universitar, în noiembrie proprietarii scad brusc preţurile.

Centrul se bate cu Berceni

O analiză făcută pe cele mai mari portaluri cu anunţuri imobiliare arată o scădere a preţurilor la chirii, chiar şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă aceeaşi comparaţie arată şi o ciudăţenie.

Dacă în ţară, chiriile au scăzut cu 20 - 30 de euro, în Bucureşti există zone în care au crescut. Mai mult, e vorba de apartamentele din cartierele muncitoreşti.

Astfel, apartamente cu o cameră sau două din Berceni sau Colentina au ajuns să coste la fel ca imobilele situate în zona centrală. Vorbim de aproximativ aceleaşi dotări şi nivel de utilare.

"Chiar dacă sunt şi oferte mai bune, în general, preţurile au rămas la fel ca cele de la începerea anului universitar, o parte dintre proprietari nu vor să mai scadă din preţ. În scurt timp, când vor vedea că nu au clienţi şi pentru că decembrie e o lună aproape moartă, vor coborî preţul. Apoi mai este vorba şi că, în cartierele muncitoreşti, oferta este ceva mai mică decât anul trecut", a observat expertul imobiliar Cosmin Creţu.

Departe de aglomeraţia

Mulţi dintre chiriaşi au început să migreze spre zonele de cartiere ale Capitalei. "O explicaţie în acest sens ar putea fi chiar şi lipsa unui loc de parcare, un lucru până la urmă important. În plus, atunci când vii de la serviciu eviţi aglomeraţia chinuitoare din zona centrală", e părerea analistului imobiliar Ion Zilişteanu.

Pentru a evita neplăcerile, dacă vă găsiţi chirie trebuie să aveţi în vedere câteva sfaturi. Faceţi un contract: prin această înţelegere scrisă vă asiguraţi că se păstrează preţul. Majoritatea mijloacelor de transport în comun să fie în apropiere.

De asemenea, interesaţi-vă de cât de liniştită e zona şi ce vecini urmează să aveţi.

Notă: Preţurile sunt în euro şi sunt o medie. Au fost selectate apartamente utilate şi mobilate. Cu negru sunt ofertele din 2010 iar cu albastru sunt cele din 2011

Sursa: imobiliare.ro, az.ro, anuntul.ro Citiţi şi:

  • Românii, limitaţi la spaţiu de preţurile mari
  • Cu cât se vând apartamentele noi cu 3 şi 4 camere din Capitală
  • STUDIU: Preţurile locuinţelor vor mai scădea şi în 2012
  • Cât câştigi dacă nu faci credit şi stai cu chirie

Ne puteți urmări și pe Google News