Peripeţiile baronului Radu Mazăre în Madagascar. AFLĂ unde îşi va petrece Revelionul primarul Constanţei | VIDEO

Peripeţiile baronului Radu Mazăre în Madagascar. AFLĂ unde îşi va petrece Revelionul primarul Constanţei | VIDEO

Primarul Constanţei a strâns presa ca să depene amintiri din ultima lui aventură, două săptămâni în Marea de Smarald. Încântat de cât de bine îi merge, Mazăre ar pleca de tot în Madagascar. Dar nu e hotărât.

Întors în urmă cu două zile dintr-un concediu de două săptămâni în Madagascar, bronzat, relaxat, cu părul vopsit blond, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a adunat presa pentru a povesti cât de bine a petrecut el în Diego Suarez, în nordul insulei. 

Aveau baie, dar n-aveau uşă la baie

"Am fost cu nişte prieteni şi cu nişte gagici dar şi ei au gagici frumoase", a explicat edilul. Pentru a convinge jurnaliştii, i-a cadorisit şi cu câte un DVD "cu un filmuleţ de 7 minute de acolo". Biletul de avion l-ar fi costat vreo 1.400-1.500 euro şi "bungalowul de două persoane m-a costat 20 de euro, aveau baie, dar nu aveau uşă la baie, aveau perdea". 

Mazăre a ales Madagascarul pentru că "este o zonă de  kite-işti, bate vântul de rupe... Aici am plecat pe Marea de Smarald, aşa este viaţa, noi avem Marea Neagră, ei au Marea de Smarald. Toată ziua citeam, mă plimbam, mergeam la piaţă. Mâncarea senzaţional de bună, nimic din plastic, nimic contrafăcut, aveau nişte găini slăbănoage cu picioare lungi extraordinar de gustoase, fructe foarte bune, roşiile ca la noi la ţară, au nişte vaci cu cocoaşă care sunt foarte bune de mâncat. Maşinile o să vedeţi, au taxiuri Renault 4 din 1970. Nu era absolut nicio regulă, umblau 20 într-o maşină, puteai să bei la volan, nu trebuia centură, nu trebuia cască, nu trebuia nimic, faci ce vrei".

De Revelion pleacă în junglă

Spune că se trezea de dimineaţă la 6, "mâncam la 7 că doar mă culcam devreme, nefiind cluburi, neavând noaptea de lucrat ca aici, în Mamaia". Vilegiaturistul Mazăre susţine că a avut sentimentul că era un colonist din anii '30: "Erau mulţi francezi acolo". Oricum, nu i-a lipsit confortul, s-a simţit bine: "Uite, ăştia sunt lemurii, veneau în fiecare dimineaţă, beau, îţi luau din mâncare. Furau. Dar sunt prietenoşi. Fetele s-au pictat. Şi-au făcut codiţe".

S-a întors sâmbătă în ţară şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să de ducă în club: "Când am intrat, nu înţelegeam ce se întâmplă, duduiau boxele, aglomeraţie, fum, întuneric, lumină. Aşa că o să mă întorc în Madagascar, mi-a plăcut foarte mult". Dar până atunci... " o să plec de Revelion într-un arhipelag din Venezuela, în Los Roques. Este o rezervaţie marină. Şi dup-aia plec în Honduras, unde o să cobor în junglă o săptămână şi o să dorm în cort la baza râului. Honduras este cea mai jungloasă ţară din America centrală".

Ne puteți urmări și pe Google News