Religia Apple a rămas fără preot, Tim Cook a păcătuit
- Ionu ţ Fantaziu
- 6 octombrie 2011, 09:32
În câteva ore, iPhone 4S a trecut în umbră. Fanii îşi imaginau gadgeturi revoluţionare. Degeaba a încercat Tim să-l imite, îmbrăcându-se în negru. Steve Jobs e inegalabil.
Lansarea noului iPhone a ţinut toţi fanii Apple cu sufletul la gură. Ca de obicei. Pe lângă aceştia au fost şi cei care nu au încercat încă gadgeturile lui Steve Jobs şi aşteptau un produs care să-i dea peste cap, să-i convingă să treacă în barca celei mai mari companii de electronice din lume. Filmele de pe internet arătau un viitor telefon Apple care ar funcţiona pe bază de laser şi ar fi proiectat imagini holografice. Aceste imagini au semănat panică printre concurenţi. Ieri seară, balonul s-a fâsâit, a părut iPhone 4S, iar Tim Cook a fost mult mai atent la prestaţia sa pe scenă, după preluarea ştafetei de la Steve Jobs, decât la aşteptările fanilor. Bursa de pe Wall Street a tresărit imediat, acţiunile Apple au scăzut cu 4%.
Cămaşa n-a bătut maleta
Ziua de ieri a fost una extrem de importantă atât pentru Apple, cât şi pentru Tim Cook. Erau primele produse pe care le prezentau fără Steve Jobs, iar noutăţile pe care le-au avut nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor.
Dacă după lansările lui Jobs se dezbătea intens o săptămână pe marginea noilor gadgeturi, după apariţia lui iPhone 4S, în câteva ore s-au subţiat materialele de pe publicaţiile de specialitate de peste Ocean şi din Europa. S-au vehiculat preţuri şi s-au dezbătut, foarte puţin, o parte dintre noile caracteristici pe care le aduce noul telefon. N-a existat vreun mare interes. Concurenţii au început să răspândească pe internet comparaţii cu smartphone-urile lor, susţinând că noul telefon Apple nu le bate produsele nici pe departe. Dezamăgirea fanilor a fost mare, oamenii aşteptau cu totul altceva.
"Avem vânzări mari, vă mulţumesc, la revedere"
Jobs, geniul marketingului, n-a putut fi egalat, iar compania pe care a tras-o după el pe primul loc în topul celor mai valoroase afaceri s-a faultat singură. Tim Cook a mers pe trendul anti-corporatist pe care l-a imprimat Jobs în conferinţele de lansare: a venit în cămaşă neagră şi blugi.
Începutul discursului i-a trădat teama de un eventual eşec şi faptul că suferea de "un complex Steve Jobs": "Consider un privilegiu al vieţii faptul că lucrez la Apple de aproximativ 14 ani şi sunt foarte încântat de noul rol pe care îl am în companie".
Steve Jobs dădea ora exactă, Tim Cook a stricat ceasul
Cum era de aşteptat, oamenii i-au comparat prezentarea cu cele ale fostului CEO. Diferenţele sunt uriaşe. Cifrele vânzărilor au fost prezentate ca la şcoală, de un profesor. Steve Jobs îşi prezenta datele de aveai impresia că Apple e un campion care a bătut toate recordurile mondiale. Aşa a tranformat totul într-o religie. După prezentarea vânzărilor a pasat imediat responsabilitatea lansării noilor produse pe umerii a doi directori, Scott Forstall şi Eddy Cue.
Steve Jobs a arătat cu mâna sa toate iPhone-urile, MacBook-urile şi iPod-urile. A cerut ajutorul foarte rar în prezentări, iar intervenţiile colegilor erau foarte scurte. Iar totul a funcţionat cu precizia unui ceas elveţian, fostul şef dădea ora exactă în industria mondială de electronice. Tim Cook n-a ştiut să gestioneze un capital uriaş de imagine pe care l-a moştenit de la Jobs şi a scăpat maşinăria de marketing de sub control.
Greşelile lui Tim
Secretomania excesivă. Internetul, cel mai important aliat al lui Jobs în răspândirea mesajului său, şi-a făcut din nou datoria. Luni de zile s-au prezentat poveşti halucinante, gadgeturi futuristice, şi se vorbea de o revoluţie pe care o pregăteşte Apple în industria telefoniei mobile. Lumea aştepta din nou un telefon care să-i bage în şedinţe pe concurenţi. Şeful Apple a stat la cutie, n-a zis nimic să mai domolească din aşteptările fanilor. Înaintea evenimentului se zvonea că se cazează doar în camere cu geamurile blocate şi cu jaluzelele trase. Suspansul era ucigător. Însă tocmai aşteptarea i-a fost fatală lui Tim Cook, oamenii îşi doreau să vadă ceva mai mult decât un iPhone 4 îmbunătăţit.
Nu a prezentat el noutăţile Apple. Fanii aşteptau prestaţia înlocuitorului lui Steve Jobs, un prezentator, un nou preot care să-i călăuzească în tainele "religiei Apple". Tim Cook a ignorat tradiţia prezentărilor care aveau un amfitrion principal, a făcut deschiderea evenimentului şi a mulţumit la finalul conferinţei de presă. În rest, totul a rămas în mâinile unor colegi de-ai săi.
Discursul. E o diferenţă uriaşă între felul în care vorbea Jobs, cuvintele puternice pe care le alegea şi cum le accentua şi speech- ul lui Tim Cook. Jurnaliştii de peste Ocean a vorbit ca despre o prezentare de corporatist, în faţa unui auditoriu restrâns, format exclusiv din colegi.
Alţii au încercat să dea răspuns la întrebarea "de ce nu-i pasă lui Cook de aşteptările pe care le-ai avut aseară". Şi au găsit acelaşi răspuns, "a cam rătăcit ştafeta pe drum".
Tim Cook a făcut o prezentare banală, nu specială, în felul lui Jobs, aşa cum aşteptau împătimiţii gadgeturilor Apple. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uy7d0Wn9oN8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Consider că e un foarte mare privilegiu al vieţii faptul că lucrez la Apple de mai bine de 14 ani. Sunt extrem de încântat de noul rol pe care îl am în această companie."TIM COOK, înlocuitorul lui Steve Jobs la şefia Apple
NOUTĂŢI
Iphone 4S vrea să rupă gura târgului cu un procesor nou, o cameră video full HD şi un asistent vocal
Despre iPhone 4S, şefii Apple spun că vin cu multe dotări care sunt prezentate în premieră pe piaţa telefoanelor mobile.
Procesorul A5. A fost prezentat ca fiind de două ori mai rapid decât vechiul iPhone 4. E dual core, are putere de 1GHz, iar cei de la Apple spun că oferă cea mai bună viteză pe un smartphone. Prin noul procesor, partea grafică are o acceleraţie de 7 ori mai mare, iar experienţa jocurilor va fi una de invidiat de ceilalţi posesori de telefoane inteligente.
Camera foto/video. Are 8 megapixeli faţă de 5 cât avea iniţialul model 4. Unul dintre liderii companiei americane a spus că "iPhone 4S e o cameră video de care te vei îndrăgosti imediat, cea mai bună care a existat vreodată în viaţa ta". Aceasta este ajutată de un senzor CMOS şi este lăudată ca va avea imagini cu 73% mai luminoase şi mai vii. Acest lucru se datorează şi faptului că noua cameră video filmează la 1080p, full HD.
iOS 5. Este noul sistem de operare care vine cu câteva îmbunătăţiri faţă de varianta 4. Acesta urmează, în scurt timp să fie updatat şi pe iPhone 4.
Specialiştii Apple au retuşat un pic interfaţa. Bara cu mesaje va apărea doar atunci când vrei şi nu te va mai anunţa de fiecare dată când primeşte un mail sau un SMS decât dacă îţi doreşti acest lucru. Siri, asistent vocal. Marea noutate, spre care îşi vor îndrepta atenţia mulţi oameni, va fi aplicaţia care va executa comenzi vocale. Există deja astfel de aplicaţii pe telefoanele inteligente care rulează cu sistemul de operare Android de la Google, marele concurent al iOS, însă cei de la Apple spun că va fi cu totul altceva, o aplicaţie mult mai complexă. Caracteristica esenţială va fi interactivitatea. De exemplu, să presupunem că ai o întâlnire, îi spui telefonului toate datele, iar el va opera instant o programare în calendar şi te va anunţa în timp util. Aplicaţia Siri va coordona toate datele pe care le operează cu sateliţi GPS, va lua coordonate şi e capilă să-ţi aranjeze chiar şi o programare la medic. Aranjează toate datele, astfel încât te-ar putea ghida din pat, să-ţi arate drumul cu ajutorul GPS-ului şi să te ducă până la uşa cabinetului.
Ca secretară, pentru a evita erorile, telefonul îţi va spune fiecare pas pe care îl face pentru a executa operaţiunea pe care ai cerut- o. De exemplu, dacă vrei să-i trimiţi un e-mail unui prieten, îţi cere să-i confirmi dacă adresa este corectă şi textul a fost înţeles. Deocamdată e o aplicaţie în limba engleză, rămâne de văzut dacă va fi dezvoltată şi în română. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/bGQ0J16mHLU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 30,5 milioane de iPhone-uri vinde Apple în următorii 4 ani companiei Sprint. Afacerea e de 20 de miliarde de dolari Citiţi şi:
- Noul iPhone 4S va costa 199 de dolari. Ce are în plus faţă de iPhone 4
- iPhone 4S, lansat ieri de Apple. VEZI ce pregăteşte concurenţa | VIDEO
- Atac la iPhone 4S: Samsung vrea să interzică vânzările în Europa