Patru judecători dintre candidaţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au şanse mari să treacă peste votul CSM. În timpul interviului, Laura Kovesi a criticat practica instanţelor de a accepta expertize plătite de inculpaţi. Lia Savonea vrea la ÎCCJ dintr-o "aspiraţie legitimă" .
Interviul pentru Secţia Penală a instanţei supreme a fost mult mai animat. Candidatul Constantin Marino a fost întrebat de Mircea Aron care sunt resorturile care-l determină să candideze pentru un post la Înalta Curte, în condiţiile în care salariul este doar cu vreo 200 de lei mai mare. Răspunsul nu a fost pe măsură, candidatul susţinând că se simte în stare să facă faţă provocărilor şi stresului inerent. O perstaţie bună a avut şi Florentina Dragomir de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a arătat că a judecat trei dosare de corupţie într-o perioadă scurtă şi a răspuns corect la întrebările venite din partea celorlaţi membri ai Consiliului. Aceşti doi candidaţi nu au primit raport favorabil din partea colegiului de conducere al ÎCCJ.
Prietenul magistraţilor Alţi trei concurenţi care au primit "dezlegare" de la conducerea Înaltei Curţi au au ajuns în faţa "examinatorilor". Astfel, Dumitru Mirancea de la CAB a arătat că în întreaga carieră a avut două opinii separate care, ulterior, au fost însuşite de Înalta Curte. "În justiţie, am un singur prieten: calculatorul", a declarat, sincer, Mirancea. El a mai arătat că nu a ştiut cum să explice unei comisii străine de magistraţi de ce o pedepsă de 11 ani de închisoare pronunţată chiar de el, a fost redusă la patru ani de judecătorii ÎCCJ.
Contre pe expertize judiciare O altă candidată, Lucia Rog, s-a arătat revoltată de întrebarea unui membru CSM care a descris o situaţie ipotetică când un coleg i-ar cere la telefon o favoare în cadrul unei speţe. În plus, a declarat că nu este adepta emiterii mandatelor de aducere şi că preferă amenda. O altă chestiune ridicată de judecătoarea Rog a făcut referire la expertizele cerute de inculpaţi în timpul proceselor. Ea şi-a exprimat poziţia potrivit căreia nu este de acord cu expertizele efectuate în timpul urmăririi penale şi plătite de Parchet şi că prin acest mod este încălcat dreptul la apărare al inculpatului. Replica Laurei Kovesi nu s-a lăsat aşteptată, cerând judecătoarei să explice de ce o expertiză judiciară plătită de un inculpat ar avea mai mare valoare decât una plătită de procurori, în condiţiile în care instanţele nu au fonduri pentru plata acestor experţi, întrebare rămasă fără răspuns.
Certificatul ORNISS şi motivele Liei Savonea O altă curiozitate a fost a Cameliei Iorgulescu, membru CSM ce provine din rândul societăţii civile. Ea a întrebat-o pe judecătoarea Rog dacă deţine certificat ORNISS, ce permite magistratului accesul la documente clasificate. Judecătoarea a spus că nu deţine un astfel de certificat şi nici nu o interesează obţinerea unuia în condiţiile în care odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri acest certificat devine inutil, fără nicio valoare. Potrivit ultimei declaraţii de avere, soţul judecătoarei Rog este ofiţer SRI. A urmat la interviu vicepreşedinta CAB, Lia Savonea. Acesta a fost întrebată ce o determină să părăsească o funcţie de conducere şi să devină simplu judecător la Înalta Curte. Răspunsul a fost unul evaziv, în sensul că priveşte acest interviu ca pe o provocare, o aspiraţie legitimă. Imediat după, transmisia în direct a interviului s-a întrerupt. Plenul CSM a rămas în pronunţare, urmând a vota care dintre candidaţi vor ajunge la secţia penală a Înaltei Curţi.
Lista candidaţilor CSM a organizat un interviu pentru ocuparea posturilor libere de judecator de la ÎCCJ. Pentru Secţia Civilă şi de proprietate intelectuală au candidat Adriana Popescu, Aurelia Rusu, Mirela Vişan, iar pentru Secţia comercială Mioara Badea, Maria Speranţa Cornea, Ruxandra Monica Duţă, Elena Carmen Mladen, Tatiana Gabriela Năstase şi Mirela Poliţeanu. Cezar Hîncu şi Florentin Teişanu şi-au retras candidatura după ce au "luat act" de ordinea de zi a şedinţei de luni. Pentru Secţia Penală candidează Marilena Iuliana Ciolcă, Mirano Marin Constantin, Monica Erika Danciu, Florentina Dragomir, Nicoleta Camelia Grigorescu, Dumitru Mirancea, Simona Cristina Neninţă, Maria Oprea, Lucia Tatiana Rog, Lia Savonea,.