Andy Serkis, actorul din "Planeta Maimuţelor: Invazia", a elucidat diferenţele dintre King Kong şi cimpanzeul pe care îl joacă acum.

Lungmetrajul "Planeta Maimuţelor: Invazia", regizat de Rupert Wyatt, are premiera astăzi. Filmul este un preludiu la legendara serie "Planeta Maimuţelor", iar distribuţia îi include pe James Franco, Andy Serkis (în rolul cimpanzeului Caesar), John Lithgow, Tom Felton şi Freida Pinto.

Cunoscut în principal datorită faptului că este omul din spatele lui Gollum, personajul din trilogia "Stăpânul inelelor", de Peter Jackson, Serkis a explicat pentru EVZ cum a intrat în pielea unui cimpanzeu.

EVZ: Ai mai jucat o maimuţă în "King Kong", dar Kong era un animal cu totul şi cu totul diferit. Cum ai intrat în mintea unui cimpanzeu? Andy Serkis: L-am abordat dintr-o perspectivă actoricească; e un personaj. Caesar şi King Kong nu puteau fi mai diferiţi din punct de vedere al caracterului. King Kong era un vagabond psihotic bătrân care încerca, zi de zi, să supravieţuiască şi care nu avea nicio formă de legătură cu absolut nimeni până când n-a întâlnit- o pe Ann Darrow. În acel moment, viaţa lui s-a dat peste cap şi a început să simtă din nou.

În ceea ce îl priveşte pe Caesar, provocarea nu a fost că trebuia să joc un cimpanzeu, ci unul care a fost supus unui medicament care i-a alterat inteligenţa şi l-a făcut super deştept. La început – pentru că îl joc de când e pui până când când devine liderul unei revoluţii – este vorba despre antropomorfizarea acestui cimpanzeu. E ca un copil extrem de talentat. E un copil de 15 ani în corpul unui pui de patru ani.

Monstrul creat de Frankestein, varianta primată

Ai jucat acest personaj bazândute pe interacţiunile tale cu cimpanzei? Mi-am bazat interpretarea pe un cimpanzeu numit Oliver, care, în anii ’70, era calificat drept un om – cimpanzeu. S-au făcut multe experimente pe el pentru că se credea că este copilul unui om şi al unui cimpanzeu. E o maimuţă extraordinară pentru că e bipedă. Avea legături cu oamenii, el tindea să se asocieze cu ei şi nu s-a aflat niciodată în compania altor maimuţe.

Aşa că joc acest monstru creat de Frankenstein care se crede fericit locuind cu personajul lui James Franco şi cu tatăl lui, jucat de John Lithgow, în această stranie familie nucleară până când ajunge la vârsta la care dobândeşte o conştiinţă. Se întâmplă ceva care îi împiedică pe cei doi să îl ţină acasă pe Caesar, care este trimis la un adăpost. E ca şi cum s-ar trezi deodată înconjurat de aceste creaturi ciudate care arată ca el, dar se comportă complet diferit. Nu există o interfaţă culturală între el şi ele pentru că el a fost crescut ca şi cum ar fi fost om.

E un personaj foarte, foarte interesant. Şi asta e ceea ce face tehnica "performance capture" (este filmat actorul care poartă anumiţi senzori, apoi mimica şi gesturile lui se suprapun peste acelea ale personajului – n.r.) în modul ei ideal de întrebuinţare. Îţi dă o piele pe care crezi că o recunoşti, dar de fapt imitam gesturile unei maimuţe, şi jucam personajul foarte confuz şi aproape schizoid. Este tensiunea, realmente, dintre manifestarea pe care o vezi pe marele ecran şi tensiunea interioară care face, sper, din acest personaj unul pluristratificat şi interesant.

Acceptată, dar nu total

Este tehnica "performance capture" acceptată de actorii contemporani?Absolut, devine din ce în ce mai bine înţeleasă. A existat viaţă înainte şi după "Avatar", pentru că realmente a fost nevoie de oameni ca James Cameron şi Jon Landau pentru a spune "Fiţi atenţi, aici există prestaţii actoriceşti. Servesc povestea la fel cum o face un actor".

Nu sunt personaje de animaţie, în acel mediu n-ai putea atinge acest nivel de legătură emoţională între actor şi personaj. Drama este ceea ce se întâmplă între doi actori; o singură persoană nu poate "emite" dramă. Nu ai cum să falsifici asta.

Cred că în mediul actoricesc există încă o lipsă de înţelegere referitor la "performance capture". Dar eu nu am văzut niciodată vreo diferenţă între actoria pur şi simplu şi aceea necesară pentru "performance capture". Pot să interpretez rolul lui Ian Dury (personajul din filmul "Sex & Drugs & Rock & Roll" – n.r.) sau pe acela al lui Caesar şi nu există nimic ciudat la cel din urmă – este pur şi simplu alt personaj. "Cimpanzeul pe care îl joc este, la un moment dat, un copil de 15 ani în corpul unui pui de patru ani.“ ANDY SERKIS, actor

PROVOCARE

Un rol cu totul şi cu totul special

În lungmetrajul "Planeta Maimuţelor: Invazia", Andy Serkis interpretează pentru prima dată un personaj a cărui aparenţă nu e definită de libertatea conferită de genul fantasy. Actorul îl joacă pe Caesar, un cimpanzeu a cărui mamă a fost "cobai" pentru un nou medicament, creat pentru a combate efectele bolii Alzheimer. În consecinţă, fiul ei se naşte cu un IQ foarte mare şi este crescut, în secret, de către omul de ştiinţă Will Rodman (James Franco). Dar când acesta nu se mai poate ocupa de el, Caesar este trimis într-o instituţie în care cimpanzeul va constata pe propria piele cât de departe poate merge cruzimea oamenilor. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/28Z_D9Grh18" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>