Bacalaureat 2011. "Elevii sunt mai slabi, subiectele ar trebui să țină cont de această realitate"

Bacalaureat 2011. "Elevii sunt mai slabi, subiectele ar trebui să țină cont de această realitate"

Absolvenţii de liceu care au susţinut, ieri cea dea doua probă scrisă din cadrul Bacalaureatului 2011, la matematică sau istorie, au ieşit încruntaţi din sălile de examen. Cei care au dat examenul la istorie nu se aşteptau ca subiectele să fie atât de consistente, iar cele mai multe nemulţumiri au venit din partea celor care au dat examenul de matematică.

"Să-şi dea demisia cei care au făcut subiectele la matematică, că şi-au bătut joc de noi. Toate subiectele au fost grele, de olimpiadă. La punctul trei nici nu m-am mai uitat, de-abia am făcut din primul şi al doilea", se revolta, ieri, o candidată, la ieşirea de la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", din Bucureşti.

Conform profilului, fata rezolvase varianta M2, considerată mai uşoară decât M1, varianta destinată celor de la specializările matematică-informatică.

Examenele de la bacalaureat trebuie să ţină cont de pregătirea elevilor

Ne puteți urmări și pe Google News

Lamentările elevilor sunt sus ţinute doar cu jumătate de gură de profesorii de matematică, ei apreciind că un elev atent şi bine pregătit nu ar fi trebuit să aibă probleme, mai ales dacă a făcut intensiv matematică.

"Pentru un elev de la profil de matematică-informatică, subiectul nu este foarte complicat, însă este adevărat că pentru cei de la alte profiluri este cam mult", admite Gheorghe Stăiculescu, profesor de matematică din judeţul Timiş.

El a constatat că, de la an la an, gradul de pregătire a elevilor scade, şi este de părere că subiectele de la Bac ar trebui să ţină cont de această realitate.

Despre nivelul redus de cunoştinţe pe care îl au generaţiile actuale de elevi vorbeşte şi Şerban Iosifescu, preşedintele Asociaţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). El spune că nu se aşteaptă la rezultate foarte bune la Bacalaureatul din acest an, dat fiind faptul că, la testele PISA (prin care se evaluează nivelul de pregătire şcolară la 15 ani), generaţia apropiată de cea care dă acum Bacalaureatul a avut rezultate foarte slabe.

Mai mult, preşedintele ARACIP spune că notele mari din anii trecuţi nu au reflectat cu adevărat cunoştinţele absolvenţilor de liceu şi se aşteaptă ca mediile din acest an să fie mai mici.

  • Bacalaureat 2011, proba la matematică. Un profesor îți arată cum trebuiau tratate subiectele. VEZI REZOLVAREA PRIMULUI SUBIECT

Nemulţumirile se ţin lanţ la BAC 2011

Revolta de ieri a elevilor vine după ce luni, la proba de limba şi literatura română, au avut o altă nemulţumire. Ei i-au acuzat pe cei care au alcătuit subiectele că au introdus o capcană în formulare, care îi va costa pe cei neatenţi 30 de puncte, din totalul de 100. Ministrul educaţiei a anunţat că baremul nu se va schimba, ceea ce înseamnă că elevii care au încadrat romanul sau schiţa la genul dramatic şi au vorbit despre D-l Goe sau Ştefan Gheorghidiu la punctul III al subiectului pot lua cel mult nota 7 la examen. "De la an la an, gradul de pregătire a elevilor scade. Subiectele de la teste ar trebui să ţină cont de această realitate". GHEORGHE STĂICULESCU, profesor de matematică

RECORD DE FRAUDE DESCOPERITE

Aproape 300 de elevi, eliminaţi din examenul de bacalaureat 2011

Cristina Olivia Moldovan

După ce luni, la proba de limba şi literatura română din cadrul Bacalaureatului, au fost eliminaţi din examen 233 de candidaţi, alţi 268 au păţit acelaşi lucru ieri, la proba obligatorie a profilului. Aceste cifre sunt cele mai mari înregistrate în istoria acestui examen.

O situaţie inedită s-a înregistrat la un grup şcolar din Hunedoara, unde au fost eliminaţi din examen aproape toţi elevii şcolii (111 din 159). Reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au făcut un control inopinat în instituţie în timpul examenului şi au constatat că elevii aveau, sub foile de examen, rezolvările exerciţiilor.

"Îi felicit pe inspectorul din Hunedoara şi pe reprezentantul Ministerului care l-a însoţit pentru felul în care au acţionat", a spus Daniel Funeriu, ministrul educaţiei.

Profesorii au încurcat subiectele la matematică

Un alt incident s-a înregistrat în Ostrov, Constanţa, unde peste 100 de elevi au reluat proba de matematică, după ce profesorii din comisie au constatat că elevii primiseră o altă variantă de subiect, de nivel superior. O greşeală similară s-a înregistrat în Gorj. Elevii dintr-o sală de clasă de la centrul de examinare din oraşul Turceni au rezolvat subiecte la proba de Matematică ce nu erau adresate profilului avut în anii de liceu, comisia care a distribuit subiectele încurcând variantele M 1 cu cele M 2. Aici, rezolvarea problemei a fost alta: elevii au dat declaraţii că vor să li se corecteze lucrările aşa cum au fost scrise şi nu au repetat examenul. Un alt incident a fost semnalat la Cluj, unde un elev a dat examenul cu cinci ore întârziere după ce autobuzul care îl transporta a făcut pană.

Cum a decurs BAC-ul 2011 la matematică şi istorie:

  • Bacalaureat 2011, probele la matematică și istorie. VEZI BAREMUL de corectare. Ce notă crezi că vei lua?
  • Bacalaureat 2011. "Să-şi dea demisia cei care au făcut subiectele. Au fost de olimpiadă"
  • Bacalaureat 2011, proba la matematică: Greşeală flagrantă la Constanţa, examenul se repetă
  • BAC 2011: Un profesor a leşinat în timpul probelor
  • BAC 2011: Un elev din Bistriţa a dat examenul cu cinci ore întârziere fiindcă a făcut autobuzul pană