Emil Boc, la Finance 2011: În doi ani am implementat 10 reforme fundamentale

Emil Boc, la Finance 2011: În doi ani am implementat 10 reforme fundamentale

Premierul Emil Boc a declarat astăzi, în deschiderea Finance 2011, că în ultimii doi ani România a implementat 10 reforme fundamentale ale statului care, dincolo de efectul de modernizare, au condus la corectarea deficitelor structurale.

Dintre reformele amintite se numără cea a sistemului de pensii, a educaţiei, a cadrului fiscal, a sistemului de asistenţă socială, a aparatului bugetar şi a agenţiilor guvernamentale. Guvernul are în vedere încurajarea investiţiilor prin trei căi. Prima dintre aceastea este reprezentată de sumele alocate de la buget. Declarațiile premierului Emil Boc:

  • În 2010 au fost alocate 33 miliarde de lei pentru investiţii, iar în 2011 valoarea acestora a urcat la 35 miliarde pentru ca la anul să ajungă la 45 de miliarde de lei, această majorare fiind posibilă datorită reformelor structurale implementate în ultimul timp. Celelalte două modalităţi sunt fondurile structurale şi proiectele dezvoltate în parteneriat public privat.
  • Sunt adeptul introducerii unui management privat la regiile de stat. Nu mai poate fi continuat acest desiderat. Sunt om politic, dar am înţeles că la regiile şi societăţile de stat, acolo unde se impune avem nevoie de manageri privaţi. 
  • Astăzi România are stabilitate politică, financiară, stabilitatea Coaliţiei, a ieşit din recesiune, dar pentru ca toate acestea să fie sustenabile nu trebuie făcut niciun pas înapoi în continuarea aplicării reformelor chiar dacă vine un an electoral.

Rămâi pe evz.ro pentru a afla cele mai importante declaraţii.

Ne puteți urmări și pe Google News