Nadal l-a mai bătut o dată pe Federer

Nadal l-a mai bătut o dată pe Federer

Rafael Nadal s-a calificat în această după-amiază în finala Mastersului de la Madrid, turneu organizat de Ion Țiriac, după ce a trecut în semifinale de Roger Federer.

Steaua elvețianului Roger Federer, socotit de mulți drept cel mai mare jucător de tenis din istorie, apune cu fiecare turneu pe care-l acesta îl joacă. Federer a fost bătut azi de spaniolul Rafael Nadal, pe zgura de la Madrid, unde se ține Mastersul organizat de românul Ion Țiriac. Meciul Nadal - Federer a contat pentru semifinalele competiției și s-a încheiat cu scorul 5-7, 6-1, 6-3, după mai bine de două ore și jumătate. Ibericul a demonstrat că se simte pe zgură precum peștele în apă și a început în forță, conducând cu 4-2 în primul set, însă elvețianul a revenit miraculos și a luat manșa inaugurală înainte ca aceasta să intre în prelungiri (tie-break). Numai că tradiția ultimelor confruntări, care spunea că acela care își adjudecă primul set câștigă și jocul, nu s-a respectat. Nadal a evoluat și mai motivat, încurajat din tribune și de mama sa, care vine rar la meciurile lui, și a triumfat în următoarele două seturi. În finala de mâine, Nadal va da peste învingătorul din partida Novak Djokovici (Serbia) - Thomaz Bellucci (Brazilia). „Nole” n-a pierdut nicio partidă în acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News