Simona Halep, învinsă de Alberta Brianti în finala turneului de la Fes
- Silviu Bostan
- 24 aprilie 2011, 21:29
La doar 19 ani, românca Simona Halep a jucat astăzi prima finală a unui turneu din circuitul de tenis WTA. Halep a pierdut în două seturi în faţa Albertei Brianti (Italia), scor 6-4, 6-3, ultimul act al turneului de la Fes (Maroc), dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari.
Este cea de-a doua finală pierdută de Simona Halep la Fes, după cea de anul trecut, în care a cedat în faţa Ivetei Benesova (Cehia). Halep, ocupantă a poziţiei a 65-a din clasamanentul WTA, s-a calificat în finala turneului "La princesse Lalla Meryem" Fes (Maroc), după ce a învins-o ieri pe Kirsten Flipkens (Belgia, locul 106 WTA), în două seturi, scor 7-5, 6-4.
Adversara de astăzi a româncei a avut un avantaj fizic, ea obţinând biletele pentru finală după abandonul rusoaicei Dinara Safina.
Românca va trebui să se mulţumească cu 19.000 de dolari şi 200 de puncte WTA, în timp ce câştigătoarea turneului va fi recompensată cu un cec în valoare de 37.000 de dolari şi va primi 280 de puncte în clasamentul WTA.
S1 S2 T Simona Halep (ROM) 4 3 0 Alberta Brianti (ITA) 6 6 2Nadal şi Goerges merg ceas
Spaniolul Rafael Nadal a câştigat astăzi pentru a şasea oară turneul ATP de la Barcelona, după ce l-a învins în finală pe compatriotul său David Ferrer, scor 6-2, 6-4.
În Germania, la Stuttgart, nemţoaica Julia Goerges s-a impus în finala turneului WTA în faţa numărului 1 mondial Caroline Wozniacki (Danemarca), scor 7-5 (3), 6-3. În vârstă de doar 22 de ani, Goerges se află la cea de-a doua reuşită într-un turneu WTA.