Mahăr din Poliţie A OMORÂT o femeie cu maşina şi a fugit. S-a ascuns 12 ore şi acum POATE SCĂPA NEPEDEPSIT
- Nicoleta Ene
- 1 noiembrie 2012, 13:17
E o tactică veche, folosită mai ales de cei care au pile la organele de cercetare penală. Abandonezi maşina şi te predai după ce testele de laborator nu mai pot depista alcoolul din sânge. Astfel, dispare o circumstanţă agravantă şi poţi scăpa fără să faci puşcărie.
Gheorghe Mărculescu, fost şef al Biroului de Arme, Explozivi si Substanţe periculoase din cadrul IPJ Vâlcea, a lovit mortal o femei pe margina drumului pe raza localităţii Băbeni, judeţul Vâlcea, şi a fugit de la locului accidentului.
Femeia de 64 de ani a murit pe loc. Poliţitii de la Serviciul Rutier l-au căutat pe făptaş toată noaptea. Au stabilit că este vorba de un fost coleg de breaslă în momentul în care au identificat maşina abandonată pe marginea drumului în localitatea Tomşani, la 20 de km de locul accidentului.
Există suspiciunea că fostul poliţist Gheorghe Mărculescu a fugit de la locul accidentului deoarce, în momentul când a călcat-o pe femeie, se afla în stare de ebrietate.
Testat cu aparatul etilotest la 12 ore după ce a fost prins, s-a stabili însă că nu consumase băuturi alcoolice. Pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului fostul poliţist riscă până la 7 ani de inchisoare.