Cartierele ţiganilor din Baia Mare ne-au făcut de râsul Europei
- Ionela Săvescu
- 27 decembrie 2012, 15:40
Francezii ne-ar trimite toţi romii acasă, pe banii lor. La Baia Mare e exterminare în masă: scapă cine poate!
Situaţia explozivă a romilor din Baia Mare a declanşat o mare dispută între oficialii francezi, care au venit în România, şi autorităţile de la Bucureşti. Manuel Valls, ministrul francez de Interne, vorbea despre romi, zilele trecute, ca fiind "persecutaţi şi discriminaţi" în ţară, referindu- se la situaţia comunităţii din Baia Mare, care e mutată de colo- colo, sfârşind, într-un final, să locuiască în fostul laborator chimic al uzinei Cuprom. Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, şi-a ţinut una din promisiunile electorale care l-a ajutat să câştige un nou mandat cu fabulosul scor de 86%: aceea de a lichida cartierele improvizate ale ţiganilor precum Craica şi Pirita. Francezii şi expulzările Manuel Valls n-a fost deloc diplomat. Vizavi de emigrarea romilor în Franţa, el a spus că ţara lui "nu poate primi toată mizeria Europei". Discuţii aprinse au fost pornite, mai ales că reprezentanţii ONGurilor care apără dreptul romilor au început să critice, pe lângă atitudinea oficialilor francezi, şi "deportările" abuzive ale ţiganilor, în schimbul a 300 de euro. Pe lângă asta, ONG-iştii spun că nici România n-are un program pus la punct privind situaţia comunităţii rome şi critică platformele electorale care au în prim-plan "rezolvarea" situaţiei lor. Marian Daragiu, preşedintele Alianţei Civice a Romilor din România, a declarat, pentru EVZ, că situaţia internaţională a romilor este o cauză a lipsei de programe de integrare. Daragiu pomeneşte de Spania, ţara care a reuşit, până acum, să gestioneze problema: "Expulzarea romilor pentru 300 de euro este o formă falimentară de a gândi politici publice. Cu 300 de euro nu te poţi aştepta ca o familie să se integreze". O bătrână de etnie romă din Baia Mare i-a rugat plângând pe evacuatori să nu-i dărâme casa Şcoală, apoi ajutoare Şi Gelu Duminică, preşedintele Asociaţiei "Împreună", arată cu degetul spre decizia francezilor de a continua repatrierile pe bani: "În 2003, când Nicolas Sarkozy era ministru de Interne, funcţie pe care o are acum Valls, spunea acelaşi lucru în preajma alegerilor. Problema e că încă de atunci s-a văzut că această măsură nu este o soluţie. Spania, de exemplu, de ce nu are probleme cu infrac ţionalitatea romilor? Pentru că în Spania s-a pus la punct un program naţional de investiţii, prin care ajutoarele sociale se acordă pe anumite criterii: primeşti banii dacă mergi la şcoală, în cazul în care eşti analfabet. Nu ai loc de muncă - te trimit la cursuri de calificare". Duminică a mai precizat, pentru EVZ, că în ţări ca Italia sau Franţa există "bube" pentru că autorităţile de acolo au avut de la bun început politici permisive vizavi de romi: "Au fost primiţi, dar fără să poată accede la şcolarizare sau la piaţa de muncă. În acest context, au apărut cerşetoria şi infracţiunile, iar mai apoi deportările, care acum sunt ilegale, pentru că romii sunt cetăţeni europeni şi nu-i poţi expulza". Gelu Duminică e foc şi pară nu numai pe francezi, ci şi pe românii care scot în afara socotelilor comunitatea romă: "La Baia Mare e exemplul de discriminare crasă. Noi, ca naţiune, avem o problemă dacă îl votăm pe Cherecheş cu 86% având evacuarea romilor în programul politic". De cealaltă parte, Cătălin Cherecheş ţipă că nu e discriminare. "Tot ce am făcut noi acolo e să demolăm nişte cocioabe", a declarat primarul din Baia Mare pentru EVZ. El a mai adăugat că afirmaţia lui Manuel Valls cum că "suntem o naţiune care îşi persecută romii" este "absolute jignitoare". Deşi a fost acuzat că a organizat la el în oraş un al doilea Auschwitz prin mutarea ţiganilor într-o clădire toxică, Cherecheş spune că e singurul primar din România "care a luat taurul de coarne": "Vă spun că am întâlnit romi cu palate care stăteau în cocioabe la marginea oraşului. Le au construite la 30 de kilometri de Baia Mare şi, pentru că nu mai au bani să le întreţină, vin la oraş să fure şi să adune fier vechi". "Tatăl spiritual" Robert Vaszi, membru al Asociaţiei "Şanse Egale", spune că, la ultima demolare, care a avut loc marţi în cartierul Pirita, evacuarea ţiganilor a fost cu strigăte: "O familie n-a vrut să-şi părăsească locuinţa şi a fost scoasă cu forţa de poliţiştii locali, care au şi bătut o femeie şi un copil". Cu toate acestea, Cherecheş spune că ţiganii nu-l văd ca pe un "bau-bau". "Dimpotrivă. Eu sunt cel care, din resursele mele, le dau bani de rechizite. Sunt pentru ei ca un tată spiritual", zice primarul. Printre soluţia propusă de el pentru integrarea romilor este "transformarea ţiganilor în ţărani": "Cu ajutorul Ministrului Agriculturii, ei ar trebui să-şi deschidă o fermă, să lucreze un pământ, să-şi facă un atelier de meşteşugărie. Aşa ar trebui să arate viitorul lor". Cherecheş infirmă că ar fi discriminare în evacuările romilor: "Doar am dărâmat nişte cocioabe!" "Franţa nu poate primi toată sărăcia din Europa. Avem o politică de evacuare a taberelor ilegale." MANUEL VALLS, ministrul de Interne francez "Eu sunt tatăl spiritual al romilor din Baia Mare. Din resursele mele le cumpăr rechizite." CĂTĂLIN CHERECHEŞ, primar "Expulzarea pe 300 de euro este o măsură falimentară. Nu cerşim. Vrem educaţie şi locuri de muncă." MARIAN DARAGIU, rom Franţa promite cooperare Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, au fost ieri să viziteze o comunitate de romi din Câmpia Turzii. Damian Drăghici, consilier de stat pe problemele romilor, a fost prezent şi el la întâlnire: "Trebuie să dezvoltăm proiecte de integrare prin educaţie. Copiii romi de acolo merg într- un after-school, unde li se oferă o masă caldă şi profesori care îi ajută. Este un proiect-pilot. Francezii sunt deschişi şi vor să găsim o modalitate de cooperare". Cât despre decizia lor de a continua reptarierea ţiganilor contra sumei de 300 de euro, Drăghici a precizat că oficialii din Hexagon au dat asigurări că romii care muncesc cu acte în regulă nu vor fi trimişi acasă, iar copiii lor vor fi incluşi în programele naţionale de şcolarizare. Integrare şi în ţara de rezidenţă "A fost semnat un acord între Ministerul Muncii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pe de o parte, şi Oficiul Francez de Imigrări, pe de altă parte, cu asistenţă financiară din partea Franţei, pentru realizarea unor proiecte de reinserţie. Dar problema comunităţii rome nu e doar a României, ci este una europeană. Inserţia nu se poate face cu forţa în statul de origine. Nici nu se poate acest lucru, avem Directiva 38 din 2004 privind libertatea de mişcare. Integrarea etnicilor romi trebuie să aibă loc nu doar în ţara de origine, ci şi în ţara de rezidentă", a declarat, pentru EVZ, chestorul-şef Marian Tutilescu, şef departament Schengen în MAI. Problema etnicilor romi a fost introdusă de Franţa pe agenda următorului Consiliului Afaceri Generale (24 septembrie), pentru identificarea unei soluţii care să respecte principiile şi valorile europene. (Violeta Fotache, Petrişor Cană) Ţiganii din Paris au rămas cu gura căscată: "Ce căutaţi voi aici?" La sfârşitul lunii august, 25 de poliţilşti români şi-au încheiat misiunea în Franţa, ţară în care au fost chemaţi să ajute la stoparea infracţiunilor în rândul cetăţenilor români. Gelu Manolescu, din Constanţa, e unul dintre ei. Timp de trei luni a patrulat în uniforma Poliţiei Române pe străzile din Paris şi prin taberele nomade ale romilor de la marginea oraşului. "Activitatea se desfăşura acolo unde poliţiştii lor au avut nevoie de prezenţa noastră. Reacţia românilor a fost de indignare să ne vadă pe stradă, în uniformele pe care le-au recunoscut imediat. Ne-au şi întrebat: «Ce căutaţi voi aici?»", a declarat Gelu Manolescu pentru EVZ. Nu numai că făceau ochii mari când vedeau agenţii români, dar romii, şi acei care doar se plimbau, o luau la fugă. "Indignaţi, dar nu recalcitranţi. Nu opun rezistenţă", spune Manolescu. În cele trei luni de misiune la Paris, a putut observa că femeile comit infracţiuni cot la cot cu bărbaţii şi copiii lor: "În zonele obiectivelor turistice sunt concentraţi foarte mulţi. Folosesc metoda «escrocherie pentru caritate»: femeia ţine în mână o foaie A4 despre un caz social pentru care strâng bani, victima e interesată, apoi alţi trei - patru indivizi vin în jurul lor şi o jefuiesc. O lasă fără portofel, fără telefon mobil sau fără rucsac". Gelu Manolescu spune că poliţiştii români au primit mulţumiri, pentru că, în cele trei luni, infracţiunile au scăzut cu 6% per total şi cu 15% în rândul minorilor. Mai mult, se aştepta ca autorităţile franceze să ceară din nou ajutor: "Cerşetoria e răspândită. O persoană face între 5 şi 30 de euro pe zi. Dar sunt şi furturi din bancomate, pentru care folosesc o furculiţă cu dinţii îndoiţi". "În Paris, romii folosesc metoda «cazului social». Te înconjoară şi te lasă fără telefon şi fără bani." GELU MANOLESCU, poliţist Romii din cartierul Pirita, din Baia Mare, au fost evacuaţi din casele improvizate. Au ripostat cu plânsete şi ameninţări CITIŢI ŞI:
- Franţa joacă ping-pong cu ţiganii din România | VIDEO
- SOLUŢIE: Cum pot scăpa romii de sărăcie
- CAZUL romilor din Franţa. Amnesty International, către miniştrii francezi: Evitaţi ipocrizia