Otopeni: 13 zboruri anulate din cauza grevei de la Lufthansa

Otopeni: 13 zboruri anulate din cauza grevei de la Lufthansa

Greva companiei aeriene Lufthansa a condus la anularea a 13 zboruri spre şi dinspre Germania de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni, astăzi, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Şase curse trebuiau să sosească pe Aeroportul Otopeni de la Munchen şi Frankfurt, iar şapte curse trebuiau să decoleze către cele două oraşe germane.

Circa jumătate dintre zborurile Lufthansa vor fi anulate astăzi din cauza grevei personalului navigant comercial, a anunţat un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene germane.

Activitatea însoţitorilor de bord ai Lufthansa este oprită începând de joi, de la ora 22.00, timp de 24 de ore, în toate aeroporturile germane, în cadrul unui conflict privind revendicările salariale.

Sindicatul UFO, care susţine că se bucură de adeziunea a două treimi din cei aproximativ 18.000 de însoţitori de bord ai companiei, a făcut apel la grevă pe aeroporturile din Frankfurt (vest), Berlin, Munchen (sud), dar şi Dusseldorf (nord-vest), Stuttgart (sud-vest) şi Hamburg (nord).

Ne puteți urmări și pe Google News