Accident Franţa: 14 români repatriaţi, cinci au fost externaţi astăzi

Accident Franţa: 14 români repatriaţi, cinci au fost externaţi astăzi

Paisprezece persoane implicate în gravul accident rutier produs duminica trecută în Franţa au fost repatriate până în prezent, miercuri fiind externate alte cinci, dintre care trei vor pleca spre România în cursul serii, iar celelalte două urmează să fie repatriate după ieşirea din spital şi a copilului minor, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

MAE, prin intermediul Ambasadei României la Paris şi al Consulatului General la Marsilia, continuă să acorde sprijinul necesar cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier care a avut loc duminică pe autostrada A8, localitatea Vidauban, se arată într-un comunicat al ministerului.

Reprezentanţii Consulatului General al României la Marsilia şi consulul onorific al României la Nisa au vizitat pe parcursul întregii zile de 4 septembrie toate victimele internate în spitalele din regiune, acordând asistenţă consulară şi umanitară.

"Persoanele externate au primit ajutorul Crucii Roşii şi au fost însoţite de reprezentanţii diplomatici şi ai comunităţii româneşti din regiune către locul de îmbarcare în autocar sau către spitalele unde aveau membri ai familiei. Au fost ajutaţi să îşi recupereze bagajele de la Jandarmerie şi li s-a facilitat luarea legăturii cu familia din România sau din Spania", mai precizează MAE.

Ne puteți urmări și pe Google News