Ponta se pune bine cu fiul lui "Dumnezeu"

Ponta se pune bine cu fiul lui "Dumnezeu"

Fata unui deputat PSD se mărită, la palat, cu fiul adoptiv al unui interlop celebru al anilor 90. Naşii de cununie, soţii Victor şi Daciana Ponta. Deşi Gorun s-a "pocăit", a predat ştafeta nepotului

Unul dintre primii interlopi din Vâlcea, Vasile Gorun, îşi însoară fiul adoptiv, un avocat stabilit în Bucureşti. Laurenţiu Gorun se căsătoreşte mâine cu Larisa Mocioalcă, fiica deputatului PSD Ion Mocioalcă. Până aici, nimic spectaculos. Naşii cuplului sunt soţii Daciana şi Victor Ponta, el premierul României, ea europarlamentar PSD. Nunta se va desfăşura la capela Palatului Ştirbei din Buftea, iar petrecerea va avea loc la Sala "Regina Maria" a aceluiaşi palat. Laurenţiu Gorun susţine că nu are nicio legătură cu prietenii de fărădelegi ai tatălui său şi că este conştient că numele pe care-l poartă îi poate dăuna imaginii. Tatăl său a fost eliberat din puşcărie în iunie 2001, după ce a executat patru ani şi jumatate de închisoare. Supranumit "Vulturul" sau "Dumnezeu", a fost acuzat de trei infracţiuni de şantaj, două de tâlhărire şi lipsire de libertate, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. După aşa viaţă tumultoasă, fostul interlop pare să se fi pocăit. În urmă cu un an, el a cerut judecătoriei Râmnicu Vâlcea să fie reabilitat pentru toate "păcatele tinereţii". Pe 7 octombrie anul trecut, instanţa i-a acceptat cererea, în prezent temutul Vasile Gorun fiind o persoană onorabilă. Fostul interlop a ameninţat, între 1992 şi 1996, nouă persoane, şantajându-le şi tâlhărindu- le. Aşa numitele taxe de protecţie şi "amenzi" cerute de la diferite personaje au condus la reţinerea acestuia. Când să fie prins, a aruncat un cockteil Molotov, rănind un poliţist. Tot atunci s-a pus sechestru pe mai multe bunuri: 19.620 de dolari, 4.300 de mărci germane, 170.00 de forinţi, 209 de obiecte din aur în greutate de 1.167 de grame, apartură electronică şi au autoturism. Banda lui "Dumnezeu" era formată din foşti deţinuţi de drept comun, care au jurat pe Biblie că vor apăra interesele şefului lor. După ce lui Vasile Gorun i-a mai venit mintea la cap, conducerea clanului a fost preluată de un nepot, Ion Gorun. Interceptat de procurori în 2010, acesta explica unor tovarăşi de fărădelegi propria filosofie de viaţă:"Bă, fii atent aicea la mine, omu ştie de frică mă…indiferent cât de zmeu ar fi, ştie de frică. Îi iei copil, îi iei nevastă, îi faci rău, când începe să i se întâmple nenorociri ştii cum face plata, ce dracu?". După ce a şantajat şi tâlhărit, Vasile Gorun a fost reabilitat

Ne puteți urmări și pe Google News