Doctorul Conea a condiţionat actul medical. "300 de lei este prea puţin. Fără 700, nu fac nimic"

Doctorul Conea a condiţionat actul medical. "300 de lei este prea puţin. Fără 700, nu fac nimic"

O femeie internată la Maternitatea Bucur să nască prin cezariană a fost lăsată în chinuri, timp de mai multe ore, de ginecologul Mircea Conea. Medicul a condiţionat operaţia chirurgicală de plata sumei de 700 de lei. Incredibil, familia era cu plata asigurărilor de sănătate la zi.

UPDATE 5. Directorul Spitalului "Sfântul Ioan", de care aparţine Maternitatea Bucur, Alexandru Ciocâlteu, a declarat că medicul Mircea Conea lucrează de 30 de ani în acest spital, are actele depuse pentru pensionare şi suferă de o boală hepatică gravă. Managerul spitalului nu a furnizat mai multe detalii despre acest caz, spunând doar că, în această dimineaţă, a fost înştiinţat că medicul Mircea Conea a fost reţinut pentru luare de mită. Totodată, directorul unităţii spune că este pentru prima dată când i se aduc la cunoştinţă situaţii de acest gen despre medicul Conea, unul dintre cei mai apreciaţi ginecologi-obstetricieni. UPDATE 4 Femeia a fost internată de dimineaţă de la ora 8,30 şi până spre ora 16,00, câng bărbatul său i-a băgat doctorului 300 în buzunarul de la piept, n-a prea fost băgată în seamă. I se spusese că e programată pentru operaţie la ora 19.00. Imediat ce i-au intrat banii în buzunarul halatului, doctorul a schimbat ora operaţiei: nu mai era 19,00 ci 17,00.Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, mare a fost surpriza medicului, când în biroul lui a văzut ce mică era suma. S-a întors în salon şi-a spus "Pentru 300 de lei "se face un chiuretaj, în pavilionul B, cu chitanţă". "Fără 600-700 de lei nu fac nimic!", ar fi spus medicul, precizându-le că şi pentru anestezist trebuie 200 de lei. De altfel, doctorul a recunoscut în faţa procurorilor că a cerut aceşti bani pacientei: "pentru o cezariană sunt prea puţini 300 de lei şi că o astfel de operaţie merită 700-800 de lei iar pentru medicul anestezist trebuie suma de 200-300 de lei". UPDATE 3 Soţul femeii i-a "mulţumit" medicului cu 300 de lei, însă acesta s-a enervat. "Este prea puţin", i-a aruncat banii, în faţă, în salon. "Vreau 700 de lei, altfel nu facem operaţia", i-ar fi spus Mircea Conea. "Doctorul a comparat cezariana cu un avort. Le-a spus celor doi viitori părinţi că pentru un avort se dau 700 de lei, iar aici era vorba de o cezariană", ne-au spus surse judiciare. Omul în halat şi-a uitat jurământul lui Hipocrat. Chiar atunci el a fost prins în flagrant de procurori. UPDATE 2 Parchetul Capitalei a anunţat că l-au reţinut pentru 24 de ore pe medicul Mircea Conea. Potrivit actului de acuzare, procurorii au reţinut că în calitate de medic primar obstetrică - ginecologie la Spitalul Sf. Ioan - Secţia Maternitatea Bucur a pretins la data de 16 august 2012 de la o pacientă suma de 700 de lei pentru a-i efectua o operaţie de cezariană. În cursul aceleiaşi zile la orele 19.00, medicul a primit de la soţul denunţătoarei suma de 700 de lei pentru realizarea actului medical. Mircea Conea a fost prins în flagrant. Anterior, soţul denunţătoarei i-ar fi dat medicului suma de 300 de lei în scopul arătat anterior pe care acesta i-a restituit-o pe motiv că este insuficientă, condiţionând actul medical de primirea sumei de 700 de lei. Denunţat prin telefon Parchetul şi poliţiştii au fost sesizaţi de către soţul denunţătoarei prin intermediul liniei gratuite TELVERDE anticorupţie 0800.806.806 cu privire la faptul că acest medic condiţionează efectuarea operaţiei de primirea unei sume de bani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor formula la data de 17.08.2012 propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti. UPDATE 1 Procurorii au emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Mircea Conea. Potrivit anchetatorilor medicul a fost prins în flagrant atunci când primea 700 de lei de la o pacientă gravidă. Banii erau pentru internare în maternitatea şi pentru asistenţa medicală la naştere. Medicul a cerut banii pentru operaţia de cezariană. În acest moment, medicul este la audieri la Parchetul Capitalei. Ancheta a fost făcută cu ajutorul poliţiştilor de la Direcţia Generală Anticorupţie. Potrivit colegilor, medicul lucrează de 30 de ani în spital, are actele depuse pentru pensionare şi are o suferinţă hepatică foarte gravă. "Jurământul lui Hipocrat" Medicul Mircea Conea, aflat în prag de pensionare, a uitat jurământul depus atunci când şi-a început cariera şi pe care-l ştia ca pe "Tatăl Nostru" atunci când a absolvit facultatea de medicină. "Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea: Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; Să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit. Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia. Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă. Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu abortiv. Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa. Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie. Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."  <iframe width="480" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/0nxR1-Fr7DA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News