Raport: Milioanele de dolari ale americanilor, risipite în reconstrucţia Afganistanului

Raport: Milioanele de dolari ale americanilor, risipite în reconstrucţia Afganistanului

Un raport realizat de experţi americani dezvăluie că milioane de dolari din fondurile alocate de SUA au fost pierdute din cauza planificărilor eronate şi a lucrărilor de proastă calitate pentru reconstrucţiaAfganistanului. Documentul avertizează că retragerea forţelor americane, care îşi vor transfera atribuţiile autorităţilor afgane în 2014, ar urma să umfle factura pentru programele de ajutor americane.

Întocmit sub coordonarea inspectorului general special pentru Afganistan John Sopko, numit în primăvară de Barack Obama, raportul, înaintat Congresului,  subliniază: "SUA riscă să piardă miliarde de dolari dacă programele de dezvoltare pe care le finanţează nu pot fi susţinute fie de guvernul afgan, fie de donaţii continue". John Sopko susţine că, aşa cum reiese din acest document, "în pofida unui deceniu de lupte şi a peste 89 de miliarde de dolari alocate de SUA reconstruirii Afganistanului, există probleme serioase". Astfel, o bună parte dintre cele 400 de milioane de dolari investite pentru mari infrastructuri în cursul anului fiscal 2011 ar putea fi pierdute din cauza neglijenţelor în gestiune, coordonare şi executarea lucrărilor.

Din studiile făcute asupra diverselor proiecte în toată ţara au scos în evidenţă probleme de construcţie majore.

După plângeri referitoare la aceste lucrări de slabă calitate, mai multe persoane au fost arestate în SUA şi în Afganistan, 900.000 de dolari fiind recuperaţi.

Fondul pentru infrastructuri afgane, autorizat în 2010, este examinat în detaliu în acest raport. Congresul a investit în acest fond 800 de milioane de dolari în ultimii doi ani, iar Departamentul de Stat a contribuit cu aproape un miliard de dolari la programe vizând infrastructuri în ţară.

Documentul citat a fost întocmit în timp ce trupele NATO au început deja să se retragă din ţară. Toate forţele combatante vor trebui să părăsească Afganistanul până la finele lui 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News