FT: Întoarcerea lui Victor Ponta cu 180 de grade, o victorie a lui Jose Manuel Barroso
- Simona Mătieș
- 18 iulie 2012, 11:46
Întoarcerea cu 180 de grade a premierului român Victor Ponta, care a impus măsuri de urgenţă cu numai două săptămâni în urmă, este o victorie semnificativă pentru preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care l-a convocat pe şeful executivului român la Bruxelles, săptămâna trecută, pentru a exprima nemulţumirea Comisiei faţă de demersurile adoptate, comentează, azi, Financial Times.
Premierul român le-a scris liderilor UE, promiţând să schimbe o serie de măsuri controversate în legătură cu care Bruxellesul a avertizat să sunt o ameninţare la adresa instituţiilor democratice în unul dintre statele cele mai noi membre ale blocului.
Într-o scrisoare adresată lui José Manuel Barroso şi trimisă luni, Victor Ponta, a promis să abroge o ordonanţă de urgenţă care a redus competenţele Curţii Constituţionale a ţării şi să numească un nou Avocat al Poporului, care să se bucure de sprijinul tuturor partidelor. "Aş dori să vă asigur, domnule preşedinte, că aceste demersuri exprimă angajamentul ferm al României faţă de respectarea deplină a statutului său, în calitate de membru al Uniunii Europene", a scris Ponta în scrisoare, obţinută de FT. Critici internaţionale
Premierul român a atras critici internaţionale în Europa şi Statele Unite după ce a adoptat demersuri pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, demiţând Avocatul Poporului şi limitând puterile Curţii Constituţionale.
Întoarcerea bruscă ar putea stabiliza pieţele financiare din România, este de părere ziarul britanic. Incertitudinea politică generată de lupta pentru putere dintre Băsescu şi Ponta a făcut ca leul să atingă cel mai scăzut nivel avut vreodată faţă de euro şi a suscitat îngrijorări cu privire la linia de credit de 5 miliarde de dolari a Bucureştiului cu FMI.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că Barroso a salutat "măsurile rapide" luate de guvernul Ponta, afirmând că ele erau "indispensabile pentru a restabili încrederea".
Diplomaţi de la Bruxelles au salutat răspunsul rapid al României la solicitările UE, dar analişti politici de la Bucureşti au declarat că liderii europeni trebuie să rămână vigilenţi pentru a se asigura că angajamentele asumate de Ponta nu sunt simple promisiuni goale, relevă FT. Monitorizarea CE continuă "Înainte de a sărbători ar trebui să aşteptăm şi să vedem ce face de fapt guvernul", a declarat Sorin Ioniţă, analist politic şi preşedintele Expert Forum (EFOR), o organizaţie de tip think tank de la Bucureşti. ''Guvernul şi Parlamentul trebuie să abroge ordonanţa de urgenţă care a redus competenţele Curţii Constituţionale şi, cu excepţia cazului în care se face ceva în sesiunea parlamentară de miercuri, nu există niciun motiv pentru a crede că o vor face într-o etapă ulterioară'', a precizat el.
Un diplomat UE a fost de acord că este necesar ''să se menţină presiunea asupra lui Ponta pentru a se asigura că nu dă înapoi într-o etapă ulterioară', îl citează ziarul britanic.
Potrivit FT, Comisia Europeană este de aşteptat să prelungească monitorizarea eforturilor României în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate şi în modernizarea sistemului său judiciar.