După cum au putut băga de seamă cei care s-au uitat duminică seara la emisiunea sub Semnul întrebării de pe B1 Tv, între mine şi domnii Robert Turcescu şi Dan Andronic s-a ivit un pariu.
Susţineam că a doua zi, luni, 9 iulie 2012, Curtea Constituţională va da dreptate puciştilor în cazul revocării lui Vasile Blaga şi Roberta Anastase astfel încît Crin Antonescu să ajungă preşedintele interimar al României: Adevăratul ţel al loviturii die stat din 3-6 iulie 2012. Domnii Robert Turcescu şi Dan Andronic mă contraziceau pasionat zicînd- şi pe drept cuvînt- că o astfel de decizie ar contrazice toate deciziile anterioare ale Curţii, începînd cu 2005; decizii potrivit cărora preşedintele unei Camere a Parlamentului nu poate fi revocat din funcţie decît la propunerea grupului parlamentar care l-a impus preşedinte. Aşa a procedat CCR în cazul lui Nicolae Văcăroiu, ales preşedinte al Senatului în decembrie 2004 din partea PSD+ PUR, formaţiuni care aveau majoritatea după scrutinul din noiembrie 2004. Defecţiunea PUR a făcut ca în ianuarie 2005 să se creeze o nouă majoritate în Senat, alcătuită din Alianţa DA şi partidul lui Dan Voiculescu. Noua majoritate a vrut să-l schimbe pe Nicolae Văcăroiu pentru a-şi impune propriul preşedinte. Curtea Constituţională, sesizată de PSD, a decis că Nicolae Văcăroiu trebuie să rămînă preşedinte al Senatului, argumentînd că, potrivit Constituţiei, preşedintele unei Camere nu poate fi revocat decît de grupul parlamentar care l-a propus. În cazurile Vasile Blaga şi Roberta Anastase CCR trebuia, potrivit Constituţiei şi propriilor decizii anterioare, să respingă revocarea de către noua majoritate, dat fiind că numai grupul care i-a propus o putea face. Domnii Robert Turcescu şi Dan Andronic se bazau, desigur, pe teza, avansată şi de Traian Băsescu în ultimul timp, dar şi de alţi distinşi intelectuali proeuropeni, că instituţiile din România lui 2012, diferite de cele din 2004, au devenit stăpîne pe propriile destine. Eu însă, în calitate de pesimist, ceea ce în România înseamnă realist, susţineam că instituţiile noastre stau cu privirile la Stăpînii politici ai ţării. Nu ziceam că nu rezistă presiunilor politice. Ziceam că nici nu e nevoie de astfel de presiuni. CCR, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, DIICOT, CNA îşi dau seama şi fără să le tragă cineva de poale că trebuie să ia decizii pe placul noilor Stăpîni. Dacă am fi în America sau în Germania- ziceam-, Curtea Constituţională ar trebui să voteze potrivit Constituţie şi nu potrivit puciştilor. Cum însă sîntem în România, CCR va decide în favoarea puciştilor. Nu pentru că ar fi fost cumpărată sau intimidată. Pur şi simplu pentru că, instituţie românească fiind, CCR va ţine cont că Traian Băsescu e pe cale să piardă puterea, în timp ce Victor Ponta şi Crin Antonescu sînt pe cale s-o cîştige. Cînd susţineam acest lucru, contrazis de optimiştii din platou, mă întemeiam pe momente asemănătoare din Istoria României. Pe cel în care Alexandru Ioan Cuza a părăsit Palatul şi ţara fără ca poporul să tresară. Pe cel în care Mareşalul Antonescu a fost închis în fişet fără ca vreunul dintre colaboratorii săi apropiaţi să ridice un deget în salvarea sa. Pe cel în care Nicolae Ceauşescu, încă preşedinte al României, e părăsit de cei din gardă în mijlocul drumului. CCR a decis că revocarea lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase a fost constituţională. Am cîştigat pariul cu domnii Robert Turcescu şi Dan Andronic. În pesimismul meu funciar faţă de instituţiile româneşti de azi, de ieri şi de mîine, am avut din nou dreptate. CITIŢI ŞI:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Adevăratul ţel al puciştilor: Crin Antonescu la Cotroceni!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Mineriada golănaşilor
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. O lovitură de stat mafiotă
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Călin Popescu Tăriceanu sau slugărnicia care te prosteşte de a binelea
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. La vederea Constituţiei, Crin Antonescu face o nouă criză
- România lui Cristoiu: Va supravieţui Traian Băsescu şi celui de-al cincilea atentat?!
-
EVZ îţi explică ce a decis Curtea Constituţională. VEZI de ce revocarea lui Blaga şi Anastase ar putea să nu fie definitivă. PLUS: Occidentul a avut dreptate: a fost puci la adresa CCR