Iranul, la un pas de a permite inspecţii internaţionale la centralele sale nucleare. Israelul rămâne circumspect

Iranul, la un pas de a permite inspecţii internaţionale la centralele sale nucleare. Israelul rămâne circumspect

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), japonezul Yukiya Amano, a anunţat astăzi că a ajuns la un acord cu Iranul privind organizarea unor inspecţii la centrele suspectate de Occident că ar adăposti instalaţii utilizate pentru fabricarea de armament nuclear, subliniind că înţelegerea ar putea fi parafată în curând.

Amano a făcut aceste declaraţii la o zi după întâlnirile pe care le-a avut la Teheran cu oficialii iranieni din sectorul nuclear şi cu o zi înainte ca Iranul şi şase puteri mondiale - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA plus Germania - să poarte la Bagdad negocieri extinse în privinţa dosarului nuclear controversat.

"Am luat decizia de a încheia şi semna un acord. Pot spune că va fi semnat în curând", a adăugat oficialul japonez. Câteva divergenţe rămân în discuţiile cu Iranul, a subliniat acesta, dar negociatorul-şef iranian Saeed Jalili a dat asigurări că acestea nu reprezintă un obstacol major.

Israelul manifestă însă mult scepticism în legătură cu un acord privind rezolvarea unor probleme în suspensie în cadrul controversatului program nuclear iranian, pe care Teheranul urmează să-l încheie cu AIEA, a declarat astăzi un oficial israelian.

“Suntem foarte sceptici în ceea ce priveşte acest eventual acord AIEA-Iran. Am văzut cum vechi acorduri între AIEA şi Iran au fost încălcate în mod flagrant de către Iran", a indicat acesta pentru AFP sub protecţia anonimatului.

“Acest posibil acord cu Iranul stipulează doar supervizarea de către AIEA. Nu tratează cea mai importantă problemă: a împiedica Iranul să dezvolte arma nucleară", conform aceleiaşi oficialităţi.

Ne puteți urmări și pe Google News