Motivele pentru care Remeș și Mureșan trebuie să stea trei ani la închisoare
- Virgil Burl ă
- 16 mai 2012, 15:24
Judecătorii instanței Supreme arată că pozițiile ocupate de cei doi, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, ”relaţiile sociale lezate, activitatea infracţională a inculpaţilor afectând credibilitatea instituţiilor statului şi conducând la ideea satisfacerii unor interese personale altfel decât pe căile legale”, au fost avute în vedere la individualizarea pedepselor. Decizia de condamnare din februarie 2012 nu este definitivă.
În plus, din interceptările de la dosar reiese faptul că ministrul Remeș urmărea să-l sprijine pe afaceristul Gheorghe Ciorbă în câștigarea a două licitații. Mita sub formă de produse alimentare nu avea rost din moment ce omul de afaceri le-a dus la o persoană pe care nu o cunoștea, așa cum a declarat fostul demnitar. ”(...) nici nu s-ar explica de ce inculpatul Ciorbă Gheorghe a dus acele produse la domiciliul unei persoane pe care nu o cunoştea, dacă nu ar fi fost interesat de sprijinul ministrului Agriculturii în câştigarea licitaţiilor de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea”, se arată în motivarea instanței. Minciuni de inculpați Cei doi foști demnitari au arătat că interceptările din dosar au fost trunchiate, falsificate de procurori, lucru infirmat de un expert desemnat. ”Expertul a concluzionat în sensul că înregistrările audio şi audio-video expertizate nu au suferit intervenţii tehnice de natură să le modifice conţinutul (ştergeri, inserări etc.), cu atât mai puţin prin inserarea, intercalarea cu/de pasaje, fragmente din interceptări şi înregistrări neaflate la dosarul cauzei”, se mai arată în document. Înregistrările nu au fost anulate O altă solicitare a celor doi privea anularea probelor audio-video pe motiv că ele au fost făcute publice prin intermediul mass-media. Față de acest aspect, judecătorii consideră că ”într-adevăr, aducerea la cunoştinţa publicului în timpul urmăririi penale a unor înregistrări audio şi audio-video privind faptele ce se reţin în sarcina inculpaţilor creează aparenţa unei atingeri aduse dreptului la un proces echitabil prev. de art.6 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Această împrejurare însă nu poate conduce la înlăturarea înregistrărilor audio-video din materialul probator, din moment ce au fost respectate condiţiile de legalitate pentru obţinerea lor”, completează magistrații. Trei ani cu executare În acest dosar, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată. Gheorghe Ciorbă este acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, ar fi acceptat şi primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan. Ministrul ar fi acceptat şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, afaceristul fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea. ”Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, potrivit DNA.