5 milioane de euro pentru un Ferrari din 1957

5 milioane de euro pentru un Ferrari din 1957

Maşini care au marcat istoria curselor de Formula 1, scoase la licitaţie.

Un automobil marca Ferrari, model extrem de rar, din 1957, a fost vândut sâmbătă pentru suma de peste 5 milioane de euro la o licitaţie organizată la Monaco.

Evenimentul a fost organizat de compania canadiană RM Auctions, specializată în maşini de colecţie, înaintea Marelui Premiu de Formula 1 care va avea loc în principat.

Amatorii de maşini rare nu au ezitat nicio secundă în momentul în care acest model de Ferrari, al cărui preţ estimativ era între 3 şi 4 milioane de euro, a ajuns să fie licitat. Cel care a intrat în posesia maşinii este un colecţionar privat din Statele Unite, care a plătit 5,04 milioane de euro.

Un alt Ferrari, model 225 S din 1959, cu motor original şi care a participat la Marele Premiu al Argentinei a ajuns, în schimbul sumei de 2,52 milioane de euro, tot în posesia unui colecţionar privat din SUA. Un număr total de 22 de maşini Ferrari au fost scoase la vânzare la licitaţia din Monaco.

Ne puteți urmări și pe Google News