Berlusconi a dat bani mafiei pentru a-și asigura protecția
- Luciana Pop
- 24 aprilie 2012, 20:21
Pentru a-şi asigura protecţia sa şi a familiei sale împotriva răpirilor în serie care au marcat Italia la jumătatea anilor 70, fostul premier italian Silvio Berlusconi a plătit mari sume de bani mafiei siciliene Cosa Nostra, conform unui document al Curţii de Casaţie, cea mai înaltă instanţă judiciară a statului.
”Berlusconi a înmânat sume de bani considerabile mafiei”, se arată în documentul prin care Curtea îşi motivează decizia de casare a acţiunii împotriva lui Marcello Dell'Utri, un sicilian care a lucrat pentru Berlusconi în acei ani, actualmente senator al partidului Poporului Libertăţii. Protecţia mafiei ”nu a fost pe gratis”, susține Curtea de Casaţie, precizând că magnatul media a fost victima extorcării de bani.
Vittorio Mangano, un mafiot sicilian condamnat ulterior pentru asasinat, a locuit în anii 70 la reşedinţa lui Berlusconi de lângă Milano, unde, după cum se spunea, avea grijă de cai. La acea vreme magnatul avea doi copii mici cu prima sa soţie. Mangano, decedat în anul 2000, din cauze naturale, era considerat de cunoscutul procuror din Palermo Salvatore Borsellino drept ”unul dintre pivoţii intereselor Cosei Nostra în nordul Italiei. Borsellino a fost asasinat de mafie în 1992.
În anii 70, mafia își făcuse un obicei din a răpi oameni foarte bogați, sau copiii acestora, în special în nordul Italiei, pentru a cere în schimbul eliberării lor sume mari de bani. Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui John Paul Getty III, nepotul magnatului petrolului, John Paul Getty Sr., răpit din centrul Romei și ținut ostatic timp de 5 luni de mafia calabreză, în 1973.
Deşi numele lui Berlusconi este menţionat în decizia Curţii de Casaţie, fostul premier nu este implicat în acest caz. Instanţa supremă a anulat condamnarea la 7 ani de închisoare a lui Dell'Utri pentru legături cu Cosa Nostra, din cauza probatoriului insuficient al magistraţilor din Palermo. Împotriva lui Marcello Dell'Utri urmează să fie deschis un nou proces.