ATM-urile de unde poţi scoate bani prin simpla introducere a degetului arătător într-o fantă ar putea apărea curând în România.
Cardurile prepaid şi cardurile cadou vor apărea curând şi pe piaţa locală, datorită unui nou regulament al băncii centrale, care va intra în vigoare în a doua parte a lui 2012. Totodată, contactless-urile, utilizate acum pe scară restrânsă, şi care permit efectuarea de plăţi prin simpla apropiere a cardului de terminal, au şansa de a fi utilizate la scară tot mai largă. Contactless "În Londra transportul în comun se face doar cu ajutorul acestor carduri. Primăria a impus celor care au implementat proiectul condiţia ca utilizatorul de card să nu aloce mai mult de 0,2 secunde pentru a intra la metrou, ceea ce asigură un flux extraordinar", a spus Cătălin Creţu, country manager pentru România al Visa Europe. Piaţa locală adaptează rapid noile evoluţii, dar multe din proiecte răman la faza de pilot pentru că marii jucători şi statul nu fac eforturi pentru a le impune. Cum se creşte o piaţă Creţu spune că în Polonia cardurile contactless au fost adaptate rapid de piaţă, într-un ritm chiar mai alert decât în Marea Britanie, pentru că cel mai mare jucător din banking a migrat cu întregul portofoliu, de opt milioane de plastice, spre noua tehnologie. Totodată, creditorul a crescut foarte mult reţeaua de acceptare. În afara acestor tehnologii, portofelul electronic, respectiv un smartphone care preia funcţiile cardului, sau bancomatele biometrice, unde accesul la contul curent se face prin simpla introducere a degetului într-o fantă, sunt noi tehnologii care ar putea pătrunde curând şi pe piaţa locală. Bancomatele biometrice citesc sistemul de vene din degetul arătător aflând astfel toate datele de identificare pentru cont curent. EVOLUŢIE Cardurile Visa în 2011/2010
- Valoarea tranzacţiilor la POS în creştere cu 30,4%
- Număr carduri Visa 6,85 milioane (dintr-un total de 13,5 milioane) în creştere cu 4,5%
- Valoarea medie a tranzacţiilor la POS 38,1 euro în scădere cu 0,9%
- Cea mai aglomerată zi de tranzacţii 23 decembrie (316.000 tranzacţii)
- Cea mai aglomerată zi pentru comerţ online 12 decembrie (29.600 tranzacţii) Sursa: Visa România
Citiţi şi:
- Restanţele românilor la bănci continuă să crească. Probleme la creditele în valută
- Soluție împotriva economiei negre: plata cu cardul