Oferta populistă pentru Capitală: Gigi, Iri şi DD

Oferta populistă pentru Capitală: Gigi, Iri şi DD

ANALIZĂ EVZ. Contracandidaţii lui Sorin Oprescu mizează pe acelaşi electorat: sărac, cu studii modeste şi uşor de sedus cu promisiuni populiste.

Competiţia pentru Primăria Capitalei riscă să fie monopolizată de discursul extremist- populist. Personaje "exotice" precum Irinel Columbeanu, Dan Diaconescu şi, mai nou Gigi Becali şi-au anunţat intenţia de a-l concura pe Sorin Oprescu. Pentru primarul Capitalei se mai întrevede un rival serios: deputatul PDL Siviu Prigoană, cu mari şanse de a fi desemnat candidat.

Sociologic, toţi au acelaşi profil şi se adresează aceleiaşi zone electorale: pătura mai săracă şi mai puţin educată , gata să cadă în plasa promisiunilor de tip populist.

"Cam toţi trei se adresează aceluiaşi target: un public fără prea multă educaţie politică, care votează mai degrabă pe seama unor senzaţii, impulsuri de moment. Practic ei se bat pe acelaşi electorat care, teoretic, este destul de mare. Dar nu este evident câţi dintre ei se vor duce la vot, deoarece procentele din sondaje s-ar putea să nu se adeverească la vot", atrage atenţia sociologul Mircea Kivu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta admite că astfel de candidaţi ar putea rupe din voturile lui Sorin Oprescu însă nu suficient cât să-l scoată din cursă.

"Evident că pot rupe şi din bazinul electoral al unor partide. Acest lucru l-ar favoriza însă pe Sorin Oprescu, de vreme ce primarul este ales într-un singur tur. Sigur, cei care sunt nemulţumiţi de Oprescu se vor îndrepta spre alţi candidaţi, dar votul lor va fi disipat", mai explică Kivu.

Pentru că aleargă pe acelaşi culoar electoral, cei trei - Becali, Columbeanu şi Diaconescu - ar putea să se încurce mai degrabă reciproc decât să subrezească poziţia lui Sorin Oprescu.

Chiar şi aşa, tentaţia acestora de a participa la com­petiţia pentru Primăria Capitalei este justificată de interesul fiecăruia dintre ei de a maximiza scorul propriului său partid, şi implicit de Consiliul General . Mai puţin Irinel Columbeanu, pentru care candidatura este mai degrabă o chestiune de vanitate personală. "Toţi trei se adresează aceluiaşi target: un public care votează mai degrabă pe seama unor senzaţii, impulsuri de moment“ MIRCEA KIVU, sociolog Citiţi şi:

  • Irinel Columbeanu face economie pentru bucureşteni | VIDEO
  • Cristian Preda: Oprescu profită că nu are contracandidat. Nu e cazul să facem ce au făcut PSD şi PNL
  • C.V. Tudor: Becali, propunerea PRM pentru Primăria Capitalei. Unde îşi face mutaţie "camaradul" ca să poată candida!
  • Becali s-a mutat la Palat de dragul bucureștenilor
  • Prigoană face pasul înapoi: Nu voi reprezenta în alegeri PDL. Las greii partidului la capitală!
  • INTERVIURILE 2+1. Silviu Prigoană: "Dacă o să câştig Primăria Capitalei, mă îmbrac numai în alb" | VIDEO