Masacrul de la Homs. Bombardamentele continuă ”până la restabilirea ordinii”. Lavrov, la Damasc| VIDEO

Masacrul de la Homs. Bombardamentele continuă ”până la restabilirea ordinii”. Lavrov, la Damasc| VIDEO

Orașul sirian Homs continuă să fie scena violențelor și bombardamentelor forțelor președintelui Assad. În paralel, se încearcă o mediere pe plan diplomatic, ministrul rus de externe aflându-se azi la Damasc pentru discuții cu liderul sirian.

UPDATE 4. Monarhiile arabe din Golf (Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite) au anunţat astăzi că îi expulzează pe ambasadorii sirieni din ţările lor şi îi recheamă pe cei aflaţi în post la Damasc, denunţând „masacrul în masă” comis de regimul lui Bashar al-Assad UPDATE 3. Corespondentul BBC transmite că în centrul orașului Homs pot fi văzute tancuri, însă nu există indicii privind un asalt terestru. UPDATE 2. Uniunea Europeană a anunțat azi că nu are de gând să își retragă reprezentanța din Siria. În schimb, Franța și Italia au decis să își recheme ambasadorii din Siria, la consultări. UPDATE 1. Serghei Lavrov a fost întâmpinat la Damasc cu aclamaţii de mii de sirieni adunaţi pe străzile oraşului pentru ”a mulţumi” Rusiei, aliat al regimului, relatează AFP. ”Mulţumim Rusiei! Mulţumim Chinei”, a scandat mulţimea adunată pe o arteră mare de la periferia Damascului. Bombardamente și tiruri sporadice de arme s-au făcut auzite și în această dimineață asupra oraşului Homs, nucleu al mişcării sociale împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Ieri, aproximativ 100 de oameni și-ar fi piedut viața în urma bombardamentelor, conform unor localnici sau militanţi sirieni pentru drepturile omului, citaţi de agenţiile de presă internaţionale. Ministerul sirian de interne s-a angajat astăzi din nou să continue ”operațiunile” împotriva ”grupărilor teroriste”, la Homs, până la restabilirea ”securității și ordinii”, informează ”Le Figaro”. Corespondentul BBC în Homs a relatat că armata siriană a început azi să lanseze focuri de artlierie la ora locală 06.00 (04.00 GMT), iar oamenii se tem că trupele vor lansa un atac de amploare. Această ofensivă a Damascului intervine în contextul vizitei pe care șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a cărui țară s-a opus, sâmbătă, alături de China, unei rezoluții a ONU de condamnare a represiunii în Siria, o face la Damasc. Mesajul lui Medvedev Lavrov îi va transmite liderului sirian un mesaj din partea preşedintelui rus Dmitri Medvedev. Șeful diplomației ruse a refuzat însă ieri, când a susţinut o conferinţă de presă, să le dezvăluie jurnaliştilor ce îi va comunica preşedintelui Bashar al-Assad. ”Politica externă şi diplomaţia necesită nişte abordări clasice. Dacă vă voi spune totul acum, ce rost mai are să merg!”, a afirmat Lavrov.

Tot ieri, Lavrov şi-a exprimat regretul că rezoluţia privind Siria a fost supusă votului în Consiliul de Securitate al ONU înainte de vizita sa la Damasc, afirmând că refuzul Occidentului de a mai amâna votul, aşa cum solicitase partea rusă, denotă o ”evidentă lipsă de respect” faţă de Moscova.

Americanii își închid ambasada

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot pe tema situației din Siria urmează să discute în aceste zile și președintele francez Nicolas Sarkozy și omologul său rus, Dmitri Medvedev.

SUA şi-au închis ambasada de la Damasc şi i-au evacuat ieri pe ultimii funcţionari prezenţi în Siria, după ce regimul sirian nu a răspuns îngrijorărilor Washingtonului în materie de securitate, informează CNN. De asemenea, ambasadorul Marii Britanii la Damasc a fost rechemat la Londra, pentru consultări. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic de externe William Hague, denunţând represiunea sângeroasă condusă de regimul Bashar al-Assad.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/GxcbqlHcmTs" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>