Cel mai mare joc piramidal din istorie, pe cale să se repete
- Ana Bâtc ă
- 13 ianuarie 2012, 23:57
MMM-2011. Se întâmplă şi la alţii şi la proporţii mult mai mari decât Caritas-ul românesc. Piramida financiară din Rusia care a păgubit, în 1994, 30 de milioane de deponenţi a renăscut şi face ravagii.
Istoria se repetă nu numai la noi. Românii din Ardeal care au fost ţepuiţi de trei firme ungureşti în jocuri piramidale de tip Caritas nu sunt singurii care, pe timp de criză, au crezut în soluţii miraculoase de înmulţire a banilor peste noapte.
Ruşii şi ucrainenii participă masiv la jocul piramidal rusesc MMM-2011, condus de Serghei Panteleevici Mavrodi, cel care nu a făcut decât să-şi reinventeze sistemul care a păgubit, acum 18 ani, circa 30 de milioane de deponenţi ai MMM Invest.
A fost cel mai mare sistem financiar piramidal din lume, care a fost închis de guvernul de la Moscova, după ce a luat proporţii nemaivăzute: în doar şase luni preţul acţiunilor fondului de investiţii a crescut de 127 de ori, suma investită ajungând la o treime din bugetul Rusiei.
Creierul sistemului, Serghei Mavrodi, care are astăzi 56 de ani, a câştigat o popularitate fulminantă, care îl ajută şi astăzi să facă oamenii să scoată banii din buzunar, în pofida faptului că a rămas cu datorii enorme către deponenţi şi a petrecut patru ani şi jumătate în închisoare.
Mai mult, el a transformat decizia statului de a închide MMM Invest într-un avantaj de imagine, spunând că sistemul nu s-a prăbuşit, ci a fost distrus, iar acum toţi păgubiţii au posibilitatea să-şi recupereze pierderile în noua piramidă.
Cum funcţionează sistemul
Pentru a fi organizaţi, participanţii sunt grupaţi în "celule" de circa 10 persoane, care, la rândul lor, compun grupuri mai mari de câte 100 persoane, iar acestea, la rândul lor, formează grupuri de câte 1.000 de persoane, fiecare fiind controlată de câte un lider.
Mavrodi nu se sfieşte să spună că reţeaua sa nu produce niciun alt venit decât banii participanţilor. El avertizează că MMM-2011 "este o piramidă financiară. Participând la ea, riscaţi mult şi oricând puteţi pierde banii".
La intrarea în sistem, participantul primeşte un bonus de 20 dolari, după care banii încep să se înmulţească, aducând dobânzi de la 20% şi până la 75% lunar. Cursul valutar al unităţilor monetare, mavro- dolari sau mavro-ruble, este stabilit de Serghei Mavrodi pe site-ul său şi creşte de două ori pe săptămână, astfel încât, în momentul în care doreşti să le vinzi, să iei mai mulţi bani decât ai investit.
Mavrodi spune că la MMM-2011 participă 10 milioane de persoane cu o contribuţie medie de 1.000 de dolari. Aşadar, în sistem se învârt circa 10 miliarde de dolari. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/H7aSB9c54TI?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- EXCLUSIV. Serghei Mavrodi, creatorul celei mai mari piramide financiare din istorie: "Scopul meu final este Apocalipsa financiară"
- Dezastrul Caritas din '92 se poate repeta. Diferenţa: în locul lui Stoica sunt trei cetăţeni maghiari
- Dramă de proporţii: 8.000 de înşelaţi la Caritas-ul unguresc
- "FNI"-ul altora. "Piramide" care au făcut istorie