Directorul Petrotel Lukoil, cercetat sub control judiciar

Directorul Petrotel Lukoil, cercetat sub control judiciar

Directorul general al SC Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, este urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani, acesta fiind pus sub control judiciar de anchetatorii care instrumentează dosarul cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro. De asemenea, față de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.

Sechestru ridicat în urma intervenții lui Ponta

Conform sursei citate, la data de 2 octombrie anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurator ca urmare a unor percheziții efectuate pe platforma Lukoil din Ploiești, iar luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parțială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare.

Ne puteți urmări și pe Google News

'La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parțială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea SC Petrotel Lukoil SA Ploiești să își desfășoare activitatea curentă în condiții de normalitate cu terții și să plătească drepturile salariale și contribuțiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziție de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești', se arată în comunicatul citat.

Prejudiciu record

O echipă complexă formată din procurori, ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, inspectori din cadrul Direcției Generale Vamale, inspectori din cadrul Direcției Naționale Antifraudă și lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova au efectuat, joi, 23 de percheziții la sediile societăților comerciale S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploiești, S.C. LUKOIL ENERGY & GAS ROMÂNIA S.R.L., S.C. LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE S.R.L., S.C. AGENȚIA LUKOM-A-ROMÂNIA S.R.L., S.C. TP LOG SERVICES S.R.L., toate situate în municipiul Ploiești. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) și 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.