Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii '50
- Mircea Marian
- 11 mai 2014, 13:18
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Timişoara, că în aproape zece ani de mandat nu a crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate să aibă "un comportament ca pe vremea anilor '50", atât din punct de vedere instituţional, cât şi al relaţiilor cu populaţia, scrie mediafax.ro.
"Eu, astăzi, după aproape zece ani de mandat, nu am crezut niciodată că o forţă politică care vine cu 70% suport popular poate să aibă un comportament ca pe vremea anilor '50, şi din punct de vedere instituţional, şi al relaţiilor cu populaţia. Cine nu îl proslăveşte este duşmanul lui", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele Băsescu a spus că "partea guvernamentală, indiferent cine va fi la Guvern în perioada următoare, trebuie să înţeleagă să lase partea de stat pe care o controlează în afara jocurilor şi a intereselor politice".
"Cum poţi să crezi, ca politician responsabil, că tu ai dreptul să distorsionezi funcţionarea unor instituţii extrem de importante, doar pentru a fi la putere. Să iei serviciul de informaţii al Armatei, din structura ministerului, să îl aduci în subordinea ta. Să iei serviciul de informaţii din cadrul Ministerului de Interne, să îl aduci în subordinea ta, să iei STS-ul din concertul de structură de securitate şi să spui: «Ăsta trece la mine» şi multe altele. Acest lucru arată că oamenii politici nu sunt responsabili de ceea ce fac", a declarat Traian Băsescu, întrebându-se, retoric, "cum e posibil să laşi Ministerul Apărării, astăzi, fără control pe Direcţia de Informaţii a Armatei, "o direcţie vitală şi pentru Statul Major şi pentru minister şi pentru comandamentele de armă".
Potrivit şefului statului, acestea sunt câteva exemple prin care vrea să arate cât de departe au mers politicienii în a face din instituţii "proprietatea lor, atâta vreme cât se află în funcţie".
Preşedintele Traian Băsescu a participat, duminică, la Timişoara, la dezbaterea "Continuarea reformei statului în educaţie şi sănătate" organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară".