CAPTURĂ-RECORD. Polițiștii au confiscat TREI MILIOANE DE ȚIGĂRI și PESTE O TONĂ DE TUTUN în patru zile
- Petrisor Cana
- 21 ianuarie 2014, 14:31
O vastă operațiune anti-contrabandă a fost declanșată pe 16 ianuarie de Poliția Română, la nivel național. În patru zile, polițiștii au confiscat aproximativ 3.000.000 de ţigarete şi peste 1.200 de kilograme de tutun.Cea mai mare captură a fost ridicată în Caraș-Severin:peste 1,6 milioane de țigarete într-o noapte.
Acțiunea demarată joia trecută a vizat prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse de tutun. Au fost efectuate peste 1.600 de acţiuni, în cadrul cărora au fost vizate 2.429 de zone comerciale, 1.383 de filtre rutiere şi 35 de percheziţii.
În cadrul acestora, cei aproximativ 2.500 de poliţişti care au acţionat zilnic, din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, crimă organizată, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi, au indisponibilizat 2.909.460 bucăţi ţigarete şi cantitatea de 1.200,6 kilograme tutun. Un calcul simplu arată că, în medie, polițiștii au confiscat, pe zi, 750.000 de țigarete, adică 37.500 de pachete.
În cele patru zile, poliţiştii au constatat 262 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 922 de persoane, dintre care 14 au fost reţinute/arestate preventiv.
De asemenea, oamenii legii au aplicat 3.725 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.324.831 lei, fiind indisponibilizate totodată 18 mijloace de transport. Operațiunea a fost declanșată în baza unui plan de măsuri dispus de şeful Poliţiei Române în cadrul căreia au fost intensificate, în toată ţara, acţiunile pentru combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, precum şi identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor către bugetul de stat prin desfăşurarea de operaţiuni comerciale cu încălcarea legislaţiei şi fără evidenţierea activităţilor comerciale. Cele mai elocvente exemple: I.P.J. CARAŞ – SEVERIN - Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Caraş-Severin au oprit pentru control, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie a.c., pe o stradă din Oraviţa, un microbuz, condus de un cetăţean sârb, în vârstă de 38 de ani. În urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, poliţiştii au descoperit 1.660.000 de ţigarete, de diferite mărci, timbrate în Serbia şi Muntenegru, sau netimbrate. Ţigaretele au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat. În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 25 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă.
I.P.J. DÂMBOVIŢA - Din investigaţiile efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Dâmboviţa a reieşit că reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale din Târgovişte, doi bărbaţi de 48, respectiv 44 de ani, în perioada 2009 – 2013, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a firmei achiziţii de ţigarete de la o societate comercială de tip „fantomă”, în valoare totală de 4.365.170 de lei. Ulterior, suspecţii ar fi comercializat ţigaretele, disimulând provenienţa reală a mărfurilor în scopul măririi nejustificate a cheltuielilor şi diminuării impozitului pe profit şi T.V.A. datorate bugetului de stat. În prezent firma „furnizoare” a fost cesionată în mod repetat către persoane cu posibilităţi materiale reduse, fără domicilii stabile, nu funcţionează la sediul social declarat şi nu a depus situaţiile sintetice anuale şi declaraţiile obligatorii de la înfiinţare şi până în prezent. În cauză, faţă de suspecţi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
I.P.J. GALAŢI – Poliţiştii gălăţeni au oprit în trafic, un autoturism tip taxi condus de un bărbat din Galaţi. La controlul efectuat asupra autoturismului a fost identificată în portbagaj şi habitaclul maşinii cantitatea totală de 27.480 ţigarete cu timbru de accizare emis de Republica Moldova. Din primele verificări a rezultat că acestea au fost introduse ilegal în ţară, urmând a fi depozitate şi apoi comercializate pe raza municipiului Galaţi. Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal, urmând ca cercetările să continue, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.270 alin.3 din Legea 86/21006.
I.P.J. IAŞI - La data de 17 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Iaşi au efectuat trei percheziţii domiciliare, în Iaşi, la locuinţele a trei persoane, la două dintre acestea fiind depistate aproape 45.000 de ţigarete cu timbre fiscale de Republica Moldova. Faţă de suspecţii la locuinţele cărora au fost depistate ţigările a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, deţinerea, depozitarea în vederea comercializării a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.